Într-un comunicat emis de EASA se menţionează că această ''măsură de precauţie'' se aplică de marţi începând cu ora 19:00 GMT şi vizează ambele modele de Boeing 737 MAX date până în prezent în exploatare, respectiv MAX 8 şi MAX 9.
Decizia survine după ce autorităţile aeronautice din Regatul Unit, Franţa, Irlanda, Austria, Olanda, Italia, Belgia şi Norvegia au suspendat accesul acestui tip de avion în spaţiul aerian al acestor ţări.
Regatul Unit a fost prima ţară europeană care s-a alăturat marţi unui număr tot mai mare de state care au suspendat zborurile cu avioane Boeing 737 MAX, după ce un avion de acest tip aparţinând companiei Ethiopian Airlines s-a prăbuşit duminică, cu 157 de persoane la bord.
Apoi, ministrul german al Transporturilor, Andreas Scheuer, a declarat că spaţiul aerian al Germaniei a fost închis pentru aeronave Boeing 737 MAX.
Franţa a decis de asemenea să interzică accesul avioanelor Boeing 737 MAX în spaţiul său aerian, a anunţat Direcţia Generală a Aviaţiei Civile (DGAC).
Citește și: 4 state europene suspendă accesul avioanelor Boeing 737 MAX în spaţiul lor aerian
"Având în vedere circumstanţele accidentului din Etiopia, autorităţile franceze au luat decizia, ca măsură de precauţie, de a interzice orice zbor comercial efectuat cu un Boeing 737 MAX către, de pe sau peste teritoriul francez", a anunţat DGAC într-un comunicat.
Autoritatea Aviatică Irlandeză (IAA) a anunţat la rândul ei suspendarea temporară a zborurilor cu avioane Boeing 737 MAX în spaţiul aerian irlandez după accidentul mortal din Etiopia.
"Decizia IAA a fost luată ţinând seama de pierderea fără precedent a două avioane Boeing 737 MAX în ultimele luni'', se arată în comunicat. "Deoarece momentan nu avem suficiente informaţii de pe cutia neagră a avionului prăbuşit în Etiopia, am emis, ca măsură de precauţie, instrucţiuni pentru a opri orice zbor comercial cu Boeing 737 MAX al oricărui operator care aterizează, decolează sau zboară în spaţiul aerian irlandez", a precizat IAA.
Austria a decis şi ea suspendarea zborurilor cu avioane Boeing 737 MAX, din motive de securitate până la o notificare ulterioară, a anunţat ministrul Transporturilor. "Siguranţa este principala prioritate în aviaţie", a subliniat ministrul Norbert Hofer, adăugând că măsura vizează protejarea pasagerilor, a piloţilor şi a membrilor echipajului.
Olanda a dispus de asemenea închiderea spaţiului său aerian pentru aeronave tip Boeing 737 MAX 8, a anunţat agenţia de presă ANP, citând Ministerul Transporturilor.
Şi Italia s-a alăturat ţărilor care interzic accesul aeronavelor tip Boeing 737 MAX în spaţiul lor aerian în urma accidentului din Etiopia. Măsura "de precauţie" este valabilă până la o notificare ulterioară, a anunţat Autoritatea Aviaţiei Civile din Italia, ENAC, potrivit unui comunicat. Compania Air Italy are trei avioane Boeing 737 MAX 8 în flota sa, fiind singura companie italiană care are în flotă acest tip de aeronavă.
Belgia se va alătura mai multor ţări europene şi îşi va închide spaţiul aerian pentru aeronavele tip Boeing 737 MAX, a anunţat ministrul Mobilităţii, Francois Bellot, într-un mesaj postat pe Twitter, notează dpa. "Belgia va interzice, de asemenea, survolarea teritoriului său de către aeronavele Boeing 737 MAX'', a scris Bellot pe Twitter. Decizia este în curs de oficializare şi va fi comunicată tuturor părţilor interesate, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului său.
Şi Norvegia a anunţat că îşi închide spaţiul aerian pentru toate avioanele Boeing 737 MAX, a declarat şeful Autorităţii Aviaţiei Civile, Lars Kobberstad, citat miercuri de postul de radio NRK.
Un aparat Boeing 737 MAX 8 al companiei Ethiopian Airlines, cu 157 de persoane la bord, s-a prăbuşit duminică la sud-est de Addis Abeba la scurt timp după decolare, la patru luni după un accident similar al unui avion de acelaşi tip al companiei Lion Air în Indonezia soldat cu 189 de morţi, în urma ambelor catastrofe neexistând supravieţuitori.
După prăbuşirea avionului etiopian, mai multe ţări, printre care China, Indonezia, Singapore, Oman, Coreea de Sud şi Mongolia au dispus suspendarea zborurilor cu avioane Boeing 737 MAX, la fel procedând şi numeroase companii aeriene, printre ele fiind Ethiopian Airlines, Cayman Airways, Gol, Aeromexico, Comair şi Aerolineas Argentinas.
În Europa, compania low-cost Norwegian Air şi TUI Airways s-au alăturat operatorilor care au decis să oprească la sol toate avioanele de acest tip.
În schimb, operatorii americani nu au anunţat nicio măsură de oprire la sol a respectivelor avioane, în timp ce producătorul Boeing a transmis că Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA nu a emis deocamdată nicio dispoziţie obligatorie privind Boeing 737 MAX.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.