New York ridică obligativitatea de a purta mască sanitară în interior

Antonia Popescu |
Data publicării:
New York ridică obligativitatea de a purta mască sanitară în interior
New York ridică obligativitatea de a purta mască sanitară în interior

Statul New York ridică, începând de joi, obligativitatea de a purta mască sanitară în interior, inclusiv în magazine, restaurante şi companii, a anunţat miercuri guvernatorul democrat al statului, Kathy Hochul, în condiţiile în care numărul de contaminări cu COVID-19 este în scădere accentuată în SUA, informează AFP.

În schimb, această obligativitate de a purta mască va rămâne în vigoare în şcoli şi le va reveni municipalităţilor, printre care şi oraşului New York, şi magazinelor decizia dacă să o impună sau nu angajaţilor şi clienţilor lor, a spus Hochul în timpul unei prezentări în faţa presei.

Chiar dacă statul şi megalopolisul New York au fost în 2020 epicentrul pandemiei, cu cel puţin 38.000 de decese în doi ani cauzate de COVID-19 numai în oraş, Kathy Hochul şi-a exprimat mulţumirea că indicatorii sanitari sunt acum "în scădere". "E un tablou minunat (...) Nu am terminat-o (cu epidemia), însă tendinţa este foarte, foarte bine orientată şi acesta este motivul pentru care luăm în considerare de acum încolo o nouă fază a pandemiei", a declarat guvernatoarea democrată.

Astfel, şi statul New York renunţă la mască în interior, în urma altor state conduse de Partidul Democrat care au anunţat măsuri identice începând de luni, printre care California, New Jersey sau Connecticut.

Portul măştii sanitare este un indicator politic foarte puternic în SUA, unde obligaţia de a-ţi acoperi faţa este considerată un atac la adresa libertăţilor individuale de o mare parte a dreptei şi Partidului Republican. Acesta din urmă este de altfel bine plasat pentru a-şi întări poziţia în faţa Partidului Democrat al preşedintelui Joe Biden în timpul alegerilor legislative din noiembrie, ce vor reînnoi o parte din Congresul de la Washington.

Portul măştii sanitare nu a fost niciodată impus în marile state conduse de guvernatori republicani, precum Florida sau Texas.

Numărul contaminărilor zilnice este în SUA în cădere liberă, fiind de puţin sub 250.000 de cazuri pe zi, media pe ultimele şapte zile, potrivit autorităţilor sanitare: departe de vârful de 800.000 atins la mijlocul lui ianuarie.

Cu toate acestea, SUA au depăşit pe 4 februarie pragul de 900.000 de morţi de COVID-19 în aproape doi ani, potrivit Universităţii Johns Hopkins. Pragul de 800.000 de decese fusese depăşit la mijlocul lui decembrie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.3756
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3756
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3756 RON
GBP flag1 GBP = 5.7940 RON
CHF flag1 CHF = 5.3554 RON
AUD flag1 AUD = 2.7801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.1510 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4153 RON
SEK flag1 SEK = 0.4498 RON
XAU flag1 XAU = 467.2986 RON
Monede Crypto
1 BTC = 369901.50RON
1 ETH = 6964.91RON
1 LTC = 334.60RON
1 XRP = 9.03RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17071.850.07%
BET-BK3179.300.04%
BET-EF930.640.08%
BET-FI60535.950.69%
BET-NG1234.820.05%
BET-TR37646.290.07%
BET-TRN36592.070.07%
BET-XT1464.390.12%
BET-XT-TR3174.410.12%
BET-XT-TRN3092.130.12%
BETAeRO845.040.30%
BETPlus2519.210.06%
RTL38126.600.08%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel