1. Liberia
Deși estimările variază în funcție de surse, Liberia este cotată printre cele mai sărace țări ale lumii, posibil cea mai săracă, cu un venit brut anual de 710 dolari pe cap de locuitor. Cândva era una dintre cele mai prospere țări din Africa neagră , dar cele două războaie civile care au răvățit țara din anii 80 încoace. În 2006, datoria externă erqa de 4,5 miliarde de dolari, ceea ce reprezenta 800% din PIB. Doar bunăvoința creditorilor externi a dis la reducerea datoriei la 226.000.000 de dolari.
Zăcămintele de aur și diamante rămân neexploatate din cauza instabilității politice și a lipsei de securitate personală pentru cele 4,6 milioane de locuitori. De asemenea, zăcămintele de petrol offshore sunt estimate la un miliard de barili. Energia electrică este un semn de mare bogăție în Liberia, în condițiile în care un kW/h costă 0,54 dolari, unul dintre cele mai mari tarife din lume.
2. Republica Centrafricană
O altă țară pusă pe butuci de războie civile și mișcări separatiste. În Indexul Dezvoltării Umane ocupă locul 188 din 188 de țări. Alte evaluări o consideră țara cu populația cea mai bolnavă și cea mai rea țară pentru un tânăr. De asemenea, este pe ultimul loc în lume în privința ușurinței cu care poți face afaceri. Aur, diamante și uraniu sunt principalele resurse minerale, dar din diamentele găsite, jumătate ies din țară în mod clandestin, fără ca statul să încaseze vreun ban, astfel că veniturile pe cap de locuitor rămân la 730 de dolari pe an. Zăcămintele de petrol sunt estimate la 2 miliarde de barili însă sut neexploatate.
Rețeaua de drumuri pavate abia depășește 400 de kilometri, Internetul a fost abia recent introdus și doar 30% din populație are acces la telefonie mobilă. Perspectivele de dezvoltare sunt reduse și de faptul că țara are una dintre cele mai ample birocrații din lume, care este plătită cu modestele venituri obținute din agricultură.
3. Burundi
Cu 770 de dolari pe cap de locuitor, Burundi este pe locul 3 în topul sărăciei, dar pe ultimul loc în așa-zisul clasament al fericirii, elaborat de World Happiness Report. Principalele etnii, hutu și tutsi se masacrează reciproc de la obținerea independenței, ca și în Rwanda vecină, ONU catalogând două dintre aceste masacre, din 1972 și 1993, drept ”genocid”. Petrolul, nichelul și cuprul rămân neexploatate, astfel că populația trăiește de pe urma agriculturii.
Citește și: Traseul cobaltului până la telefoane noastre începe cu minerii copii și intermediarii chinezi
Pentru a compensa eroziunea solului, au fost defrișate teritorii imense de pădure, care acum se mai întinde pe numai 600 de km². Tot nu a fost suficient pentru a împiedica episoadele frecvente de foamete pentru că femeile din Burundi nasc, în medie, câte șase copii. Locuitorii țării sunt socotiți cei mai malnutriți din lume și statul depinde de ajutoarel umanitare externe.
4. Republica Democratică Congo
Venitul per capita este 870 de dolari, stupefiant de mic în raport cu bogățiile acestei țări, resursele minerale fiind estimate la 24.000 de miliarde de dolari! De exemplu, Congo deține o treime din zăcămintele de cobalt, 30% din cele de diamante și 10% din cuprul lumii. Pe lângă războaiele civile, corupția este un alt flagel, Congo fiind socotită printre cele mai corupte țări ale lumii. O mare parte din veniturile din minerit sunt obținute clandestin, iar monopoluri ilegale s-au format.
În mine o mare parte din angajați sunt copiii. Statul pune deliberat piedici în calea începerii de afaceri pentru a proteja marile companii care finanțează milițiile care se războiesc între ele. Un număr de 10.000 de civili mor în fiecare lună din cauza conflictelor interne pentru controlul minelor, îndeosebi al celor de aur. Lipsa infrastructurii este de asemenea un obstacol major în calea revirimentului economic. Speranța de viață este 48 de ani, iar un copil din șapte moare înainte să împlinească cinci ani.
5. Niger
În Niger, venitual anual pe cap de locuitor este de numai 990 de dolari pe cap de locuitor, iar țara ocupă penultimul loc în Indexul Dezvoltării Umane. Dictaturile militare care au răsturnat periodic guvernele alese democratic au blocat dezvoltarea economică, în pofida rezervelor de petrol, cărbune și mai ales uraniu, care reprezintă circa 70% din exporturile țării.
Dependența de veniturile din uraniu face ca orice scădere a prețului pe piața internațională să fie un cataclism economic pentru Niger. Agricultura este afectată de deșertificare și de invaziile periodice de lăcuste.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.