Publicitate
Banca Naţională a României va relua procesul de reducere a dobânzii de politică monetară când inflaţia va merge în jos într-o manieră sustenabilă, a transmis, luni, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în cadrul unei conferinţe de presă.
"Imediat ce inflaţia se duce în jos (poate fi reluat procesul de reducere a dobânzii de politică monetară - n.r). Şi acum putem să gândim aşa ceva, dar uitaţi, anumite măsuri fiscale, de exemplu, care ar putea să fie introduse în prima jumătate a anului pot să împingă preţurile în sus. Păi cum ar veni ca noi să reducem dobânda acum, apoi să fim obligaţi să o ducem în sus? Deci trebuie să aşteptăm, cum v-am spus, acel pachet, acele măsuri de corecţie ca să ne putem cupla la ele. Şi cu inflaţia mergând în jos şi prognoza este clară că se duce în jos, iar dobânzile se vor duce în jos. Aţi pus întrebarea când? La asta răspund mai greu: când inflaţia va merge în jos într-o manieră sustenabilă", a explicat Mugur Isărescu, la prezentarea Raportului trimestrial asupra inflaţiei.
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis vineri să menţină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,5% pe an, a anunţat banca centrală.
De asemenea, CA al BNR a hotărât menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50 la sută pe an şi a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50 la sută pe an şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
Banca centrală a decis anul acesta, în două rânduri, scăderea ratei dobânzii cheie, în luna iulie, de la 7% pe an la 6,75% pe an, şi în luna august la 6,5% pe an. Dobânda cheie era nemodificată din luna ianuarie 2023.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.