Mol susţine că renunţarea la importurile de petrol din Rusia este nerealistă

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Industria petrolieră / FOTO: Freepik
Industria petrolieră / FOTO: Freepik

Grupul energetic Mol Nyrt consideră că ambiţia Europei de a renunţa complet la ţiţeiul rusesc în următorii ani este nerealistă în cazul unor ţări ca Ungaria şi Slovacia, în pofida tuturor eforturilor de diversificare a aprovizionării pentru rafinăriile din regiune, transmite Bloomberg.

Deşi compania ar fi dispusă să investească potenţial 500 de milioane de dolari în următorii doi an pentru a adapta unităţile sale la alte tipuri de ţiţei, îi lipsesc parteneri de încredere pe termen lung pentru a face asta, a afirmat Gyorgy Bacsa, director operaţional pentru Ungaria şi membru al Board-ului.

"Decuplarea de petrolul rusesc nu este doar o problemă de bani. În prezent, aprovizionarea cu ţiţei rusesc nu are o alternativă echivalentă pentru rafinăriile şi ţările noastre care nu au ieşire la mare", a declarat oficialul Mol pentru Bloomberg.

Săptămâna trecută, comisarul european desemnat Dan Jorgensen (Energie) a promis măsuri pentru reducerea preţurilor şi încetarea importurilor de combustibili fosili din Rusia, pe măsură ce blocul comunitar continuă tranziţia spre o economie sustenabilă.

Ungaria şi Slovacia sunt exceptate de la sancţiunile impuse ţiţeiului rusesc, ceea ce a ajutat Mol să-şi majoreze fluxul de numerar şi să compenseze povara taxei excepţionale impuse de Guvernul premierului Viktor Orban.

Bacsa a dezminţit că Mol va efectua investiţiile necesare adaptării rafinăriilor sale doar dacă va primi ajutor de la UE, aşa cum a sugerat Politico.

Bacsa a explicat că Ungaria şi vecinele sale nu pot renunţa curând la ţiţeiul rusesc şi menţinerea fluxurilor "este esenţială pentru securitatea aprovizionării în regiune". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9756
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.736
Diferența -0.0432
Zi precendentă 4.7792
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9756 RON
USD flag1 USD = 4.7360 RON
GBP flag1 GBP = 5.9205 RON
CHF flag1 CHF = 5.2699 RON
AUD flag1 AUD = 2.9844 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.3007 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4220 RON
SEK flag1 SEK = 0.4323 RON
XAU flag1 XAU = 421.5141 RON
Monede Crypto
1 BTC = 471506.97RON
1 ETH = 14628.08RON
1 LTC = 525.70RON
1 XRP = 13.85RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16977.69-0.50%
BET-BK3191.96-0.73%
BET-EF922.13-0.49%
BET-FI63237.87-0.91%
BET-NG1223.76-0.67%
BET-TR37438.63-0.50%
BET-TRN36390.29-0.50%
BET-XT1465.00-0.55%
BET-XT-TR3175.76-0.55%
BET-XT-TRN3093.39-0.55%
BETAeRO890.06-1.62%
BETPlus2508.43-0.48%
RTL37821.12-0.49%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel