Publicitate
Ordonanța 31/2022 a fost publicată în Monitorul Oficial în ultima zi de vară și va intra în vigoare la data de 3 septembrie 2022. Iată care sunt principalele schimbări:
- Schimbare majoră la comunicarea actelor fiscale electronice (art. I, pct. 1). Actele administrativ-fiscale emise în format electronic, care se comunică, de principiu, prin Spațiul Privat Virtual, se consideră comunicate direct la data punerii la dispoziția contribuabilului, nu la 15 zile de la data transmiterii către acesta. Se elimină, totodată, precizarea conform căreia contribuabilul trebuie să opteze pentru comunicarea prin Spațiul Privat Virtual pentru ca actele fiscale să-i fie trimise astfel.
- Apare lista contribuabililor corecți (art. I, pct. 17). Autoritățile vor fi obligate să publice online și o listă a celor care și-au declarat și achitat la termen obligațiile fiscale (persoanele juridice), nu doar lista cu rău-platnici. Publicarea celor două liste se va face concomitent - la finele lunii de după fiecare trimestru.
- Obligația contribuabilului de a colabora în cazul inspecției fiscale a fost extinsă (art. I, pct. 11) pentru a acoperi și situațiile în care constatarea stărilor de fapt fiscale este necesară prin comunicări de la distanță.
- Durata inspecției fiscale, majorată pentru nerezidenți (art. I, pct. 12) de la maximum 45 de zile la maximum 180 de zile.
- Datornicul își poate vinde bunurile sechestrate și la un preț sub cel de evaluare (art. I, pct. 29). Condiția este ca respectivul preț săse acoperă creanțele fiscale, plus accesoriile și cheltuielile de executare. Înainte, vânzarea bunurilor sechestrate se putea face și de către datornic, prin înțelegerea părților, însă numai la un preț cel puțin egal cu cel de evaluare.
Citește și Guvernul prelungește OUG pentru amânarea ratelor la bănci cu încă o lună
Guvernul a prelungit ordonanţa de urgenţă ce prevede amânarea ratelor la bănci cu încă o lună. Numai în prima săptămână de la publicarea ordonanţei peste 30 de mii de români au făcut cereri pentru a-şi amâna plata ratelor.
Pe fondul scumpirii accelerate de pe piața dobânzilor, românii datori la bănci au avut la dispoziție mai multe variante pentru a depăși eventuale momente de cumpănă în rambursarea împrumuturilor. Mulți au profitat de ordonanța care le-a permis să amâne ratele, ordonanță care acum a fost prelungită cu încă o lună.
Datele parțiale arată că numai în prima săptămână de la publicarea OUG, peste 30.000 de români au făcut cerere și au amânat ratele la bănci, iar dobânda cumulată pentru acele amânări s-a ridicat la peste 128 de miliarde de lei.
În prezent, ROBOR a ajuns la 7,95%, iar timp de 3 săptămâni nu a coborât mai mult de 7,8%, însă nici nu a mai depășit istoricul de 8,14%. Pentru un credit în valoare de 250.000 de lei, luat pe 30 de ani, rata calculată cu indicele ROBOR a ajuns la 2.385 de lei, crescând cu 1.323 într-un singur an, ROBOR fiind 1,6% anul trecut.
Citește și Vouchere pentru lemne de foc. Ce trebuie să știe persoanele interesate
”Cel care va beneficia va trebui să facă dovadă că a cumpărat lemn de foc pentru încălzire cu factură și cu aviz de însoțire a mărfii”, declara, recent, ministrul Mediului, Tanczos Barna.
De această măsură vor beneficia toți cei care au cumpărat lemn de foc, indiferent de categoria socială sau dacă sunt consumatori vulnerabili sau nu, astfel încât să fie un ajutor similar cu cel pentru gaze naturale sau pentru energia electrică (…)
La fel că la energia electrică, unde s-a stabilit un plafon maxim, și aici vom stabili un plafon maxim. Propunerea noastră se referă la 5 mc (…) Măsură vine în completarea măsurilor deja existente”, a menționat Tanczos.
Potrivit precizărilor sale, lista beneficiarilor va fi întocmită de primarii ”care știu care sunt familiile, gospodăriile ce folosesc lemn de foc, urmând că bugetul Ministerului Muncii să fie suplimentat cu această suma. Reprezentantul Guvernului a menționat, totodată, că propunerea instituției pe care o conduce va viza doar persoanele fizice, iar impactul bugetar va fi calculat după prezentarea propunerii. ”Eu cred că impactul este unul suportabil și poate fi acoperit din bugetul de stat”, a menționat Tanczos.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.