Modificări ale programului de încărcare a cardurilor sociale pentru alimente în 2025

Mihai Ciobanu |
Data publicării:
Programul Sprijin pentru România
Programul Sprijin pentru România

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a publicat în transparenţă Hotărârea privind modificarea art. 1 alin. (2) din Mecanismul de implementare a măsurilor de acordare a unui sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate, în perioada 2024-2027, regulile de acordare, modalitatea şi frecvenţa măsurilor de sprijin, precum şi instituţiile responsabile, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 70/2024.

Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027 ( PoIDS) prevede un ansamblu de măsuri integrate prin care sprijină aplicarea strategiilor naționale și locale pentru a contribui în mod direct la  susținerea procesului de reducere a fenomenului sărăciei și la susținerea grupurilor vulnerabile în vederea depășirii situației de excludere socială, în linie cu principiile Pilonului european privind drepturile sociale, contribuind astfel la atingerea țintelor pe care România și le-a asumat și care vor fi monitorizate în cadrul Semestrului European.

Conform Strategiei naționale privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2022-2027, în anul 2018, aproximativ 3.2 milioane de persoane se aflau în deprivare materială severă, iar obiectivul este ca până în anul 2027 să se obțină reducerea numărului acestor persoane cu cel puțin 20% față de valoarea de referință aferentă anului 2020.

Provocările inerente evoluției oricărei societăți generează adesea dezechilibre socio-economice, derivate din modificările structurale intervenite în funcționarea economiei sau în evoluția sociodemografică,  aspect care impune gestionarea la nivel național a sărăciei și excluziunii sociale agravate  și provocate de acestea. Aceste distorsiuni conduc la creșterea populației expuse riscului de sărăcie, care în România rămâne una din principalele cauze de generare și adâncire a excluziunii sociale și, în egală măsură, la creșterea inegalităților existente, ceea ce reclamă un set consolidat de politici, programe și intervenții orientate către persoanele sărace și vulnerabile și către zonele sărace și marginalizate.

Citiţi şi: Vouchere alimente 2025. Când sunt încărcate cardurile şi ce sume vor fi acordate

Prin art. XLVIII al Ordonanței de urgență a Guvernului nr.115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, se continuă abordarea din 2014-2020 prin Programul operațional Ajutorarea persoanelor dezavantajate precum și din PoIDS 2021-2027, a măsurii de sprijin care  are scopul de a contribui la consolidarea coeziunii sociale și la reducerea sărăciei extreme, finanțând printre altele, sprijin material pentru alimente de bază și mese calde. 

Prin Hotărârea Guvernului nr. 70/2024 a fost aprobat  mecanismul de implementare a măsurilor de acordare a unui sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate, în perioada 2024-2027, regulile de acordare, modalitatea şi frecvenţa măsurilor de sprijin, precum şi instituţiile responsabile, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

 

Vouchere sociale - schimbările aduse programului

 

Prin prezentul proiect de act normativ, în sensul flexibilizării categoriei de produse ce pot fi achiziționate cu tichetul social pe suport electronic pentru produse alimentare şi mese calde, se propune modificarea art. (1) alin. (2) din Mecanismul de implementare a măsurilor de acordare a unui sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate, în perioada 2024-2027, regulile de acordare, modalitatea şi frecvenţa măsurilor de sprijin, precum şi instituţiile responsabile, aprobat prin  Hotărârea Guvernului nr. 70/2024.

În acest sens, în considerarea faptului că, pentru anul 2024, ca urmare a acordării tichetelor sociale pe suport electronic persoanele defavorizare le-au putut utiliza pentru achiziționarea atât de produse alimentare cât și şi/sau mese calde, prin prezentul proiect se propune ca și pentru perioada 2025-2027 utilizarea acestora să vizeze atât achizitionarea de mese calde cât și a produselor alimentare.

Propunerea are în vedere faptul că, în contextul actual și în considerarea mediului economic instabil, utilizarea acestora doar pentru achiziționarea de mese calde se poate confrunta cu dificultăți. 
 

Flexibilizarea utilizării tichetelor sociale poate oferi o soluție rapidă și eficientă pentru a sprijini aceste grupuri vulnerabile în accesarea bunurilor și serviciilor de bază, contribuind astfel la îmbunătățirea calității vieții și la reducerea sărăciei.

Prin flexibilizarea utilizării, tichetele sociale pot fi mai bine direcționate ajutând astfel nu doar familiile beneficiare, dar sprijinind în același timp și antreprenorii locali, contribuind astfel la dezvoltarea economică a comunității.

În ceea ce priveste modificarea propusă precizăm faptul că aceasta nu are incidență asupra efectelor produse de actul normativ in anul 2024, vizând reglementarea posibilității de a achiziționa cu tichetul social pe suport electronic atât  produse alimentare cât şi mese calde, în perioada 2025-2027, după intrarea în vigoare a prezentului proiect.
  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3711
Diferența -0.0134
Zi precendentă 4.3845
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3711 RON
GBP flag1 GBP = 5.8568 RON
CHF flag1 CHF = 5.2912 RON
AUD flag1 AUD = 2.8032 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1575 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4218 RON
SEK flag1 SEK = 0.4541 RON
XAU flag1 XAU = 465.3708 RON
Monede Crypto
1 BTC = 415573.85RON
1 ETH = 7948.76RON
1 LTC = 376.35RON
1 XRP = 10.03RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17435.680.15%
BET-BK3245.37-0.03%
BET-EF950.620.27%
BET-FI61416.571.13%
BET-NG1263.800.47%
BET-TR38448.600.15%
BET-TRN37371.910.15%
BET-XT1493.500.21%
BET-XT-TR3237.520.21%
BET-XT-TRN3153.600.21%
BETAeRO842.53-0.55%
BETPlus2569.340.15%
RTL38925.000.17%

Opinii

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel