"Poate cea mai grea parte de când implementăm PNRR-ul este în fața noastră. Este prima şi ultima noastră şansă să adaptăm planul la situația socio-economică actuală a României, ca urmare a crizelor care au generat probleme în plan energetic, în plan agroalimentar, inclusiv în lanțurile de aprovizionare și în schimburile comerciale.
Sunt trei modificări principale pe care va trebui să le operăm:
Reducerea grantului alocat României, datorită creşterii economice pe care am avut-o în anul 2021 faţă de anul 2020. Aici trebuie să reducem bugetul cu suma de 2,1 miliarde euro, iar propunerile noastre sunt să reducem cheltuieli care nu afectează marile proiecte de investiții.
Creşterea preţurilor la materiale şi costul utilităţilor publice pentru proiectele de infrastructură, care are un impact de 2,2 miliarde euro. Aici vizăm modificarea indicatorilor cantitativi aferenți țintelor, după ce prețurile au crescut.
Adăugarea capitolului REPowerEU. Se vorbește prea puțin că am reușit să primim suplimentar 1,4 miliarde euro pentru proiecte care privesc independenţa energetică a României, pentru ca facturile mari să nu mai fie o problemă pentru români.
Continuăm să fim într-un dialog constructiv permanent cu reprezentanții European commision, pentru ca propunerea finală avansată să respecte nevoile reale ale României.
Avem tendința să uităm că deși avem al doilea cel mai complex plan din UE, am reușit să menținem situația în cadrul Planul Național de Redresare și Reziliență stabilă. Guvernul României a fost în măsură să îndeplinească cu succes până în acest moment un număr de 72 de ținte și jaloane, ce aduc în conturile României aproximativ 10 miliarde de euro", explică Marcel Boloş.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.