Modificare privind decizia de pensionare pentru limita de vârstă, anticipată, anticipată parțial sau de invaliditate

Oana Pavelescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Modificarea va intra în curând în vigoare
Modificarea va intra în curând în vigoare

O nouă prevedere privind comunicarea deciziilor de pensionare pentru limita de vârstă, anticipată, anticipată parțial sau de invaliditate.

Această nouă inițiativa legislativă completează articolul 106 al Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul creării obligației în sarcina Caselor teritoriale de pensii de a transmite angajatorilor informații cu privire la emiterea deciziilor de pensionare pentru limita de vârstă, anticipată, anticipată parțial sau de invaliditate.

În situația actuală, decizia de pensionare este comunicată doar persoanei care formulează cererea de pensionare, fără a fi comunicat și angajatorului faptul că a fost emisă precum și data emiterii acesteia, se spune în expunerea de motive a noii propuneri legislative.

Proiectul de lege reglementează obligativitatea caselor teritoriale de pensii ca, în același termen în care trimit persoanei care a formulat cererea Decizia de pensionare pentru limită de vârstă, anticipată, anticipată parțial sau de invaliditate, să notifice printr-o Informare și angajatorul cu privire la emiterea acesteia.

Această măsură se impune deoarece contractele individuale de muncă încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, comunicarea deciziei de pensie (..), ori, decizia de pensionare fiind comunicată doar angajatului, angajatorul poate lua cu întârziere sau deloc la cunoștință de emiterea acesteia, fiind astfel în culpă cu privire la neemiterea deciziei de constatare a incetării de drept a contractului individual de muncă.

Pensionare. Reconstituirea vechimii. O nouă lege ușurează acest proces

Conform dispozițiilor art. 56 alin (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii republicat, cu modificărilele și completările ulterioare, constatarea cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă se face în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea acestuia în scris, prin decizie a angajatorului, ori dacă angajatorul nu are cunoștință de emiterea deciziei de pensionare sau în cazul pensiei pentru limita de vârstă nu are cunoștință de îndeplinirea stagiului minim de cotizare al salariatului, se află în imposibilitatea de a respectă prevederile legale în ceea ce privește termenul de constatare a încetării de drept a contractului individual de muncă.

Încetarea de drept a contractului individual de muncă este o încetare ope legis, fără să fie necesară manifestarea de voința a angajatorului sau a salariatului, iar activitatea prestată fără să existe contract individual de muncă va atrage raspunderea contravențională a celor doi parteneri (angajat și angajator) în conformitate cu art. 260 aim (1) lit e) și f) din Legea m. 53/2003 privind Codul Muncii.

Alte implicații care decurg din faptul că angajatorul nu are cunoștință de emiterea deciziei de pensionare constau în cumularea de către salariat, a veniturilor obșinute din salariu cu veniturile obținute din pensia anticipate sau pensia anticipate parțial, fapt interzis de art. 118 alin 1^1 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii.

Propunerea legislativă se află deocamdată la Senat unde urmează să fie dezbătută și votată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9766
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.7317
Diferența 0.0147
Zi precendentă 4.717
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9766 RON
USD flag1 USD = 4.7317 RON
GBP flag1 GBP = 5.9743 RON
CHF flag1 CHF = 5.3535 RON
AUD flag1 AUD = 3.0801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3872 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4280 RON
SEK flag1 SEK = 0.4288 RON
XAU flag1 XAU = 405.9099 RON
Monede Crypto
1 BTC = 464477.44RON
1 ETH = 15735.65RON
1 LTC = 426.14RON
1 XRP = 6.39RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.59%
6 luni: 5.63%
12 luni: 5.68%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17302.900.63%
BET-BK3221.640.41%
BET-EF929.350.69%
BET-FI60662.120.61%
BET-NG1219.650.92%
BET-TR38161.220.63%
BET-TRN37092.260.63%
BET-XT1485.430.59%
BET-XT-TR3220.460.59%
BET-XT-TRN3136.900.59%
BETAeRO921.78-0.46%
BETPlus2560.280.63%
RTL38306.500.68%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel