Moderna, soluție DISPERATĂ! "Ar reprezenta un mare pas înainte"

Mara Ivan |
Data publicării:
Vrea să facă o schimbare importantă
Vrea să facă o schimbare importantă

Compania americană de biotehnologie Moderna a anunţat vineri că a cerut autorizaţie de la diferite autorităţi sanitare din întreaga lume pentru a creşte cu 50% capacitatea flacoanelor sale de vaccin împotriva COVID-19, pentru a accelera campaniile de vaccinare în curs, relatează sâmbătă AFP.

"Pentru a optimiza resursele şi oportunităţile de livrare a mai multor doze mai rapid pe fiecare piaţă, Moderna a propus să umple flacoanele sale cu până la 15 doze de vaccin, comparativ cu cele 10 de până acum", a anunţat compania.

Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din SUA a autorizat deja creşterea cu 40% a conţinutului flacoanelor, potrivit New York Times.

O purtătoare de cuvânt a companiei a declarat că în prezent au loc discuţii cu FDA şi cu autorităţile din diferitele ţări în care este utilizat vaccinul şi că această creştere nu ar necesita nicio modificare a ambalajului flacoanelor.

"Orice modificare ar face obiectul aprobării finale a diferitelor autorităţi de reglementare. Ar fi nevoie de aproximativ două până la trei luni pentru a pune în practică orice schimbare", a adăugat ea.

Citește și SCANDAL în Cehia legat de vaccinuri. Unii vor să facă bani

Pentru a creşte dozele, liniile de producţie ar trebui transformate, ceea ce ar dura mai puţin de zece săptămâni, adică până la sfârşitul lunii aprilie, a precizat New York Times.

"Ar reprezenta un mare pas înainte", a declarat pentru cotidian Moncef Slaoui, fost consilier şef al programului american de vaccinare în cadrul administraţiei Donald Trump. "Cred că va avea un impact pe termen scurt", a adăugat el.

Peste 10% din populaţia americană a primit cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19, aproape jumătate cu cel de la Moderna şi puţin peste jumătate cu cel de la Pfizer.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3734
Diferența 0.0158
Zi precendentă 4.3576
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.3734 RON
GBP flag1 GBP = 5.8179 RON
CHF flag1 CHF = 5.2988 RON
AUD flag1 AUD = 2.7902 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1585 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4195 RON
SEK flag1 SEK = 0.4542 RON
XAU flag1 XAU = 468.2581 RON
Monede Crypto
1 BTC = 410518.24RON
1 ETH = 7734.45RON
1 LTC = 368.98RON
1 XRP = 9.65RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17374.770.25%
BET-BK3246.800.23%
BET-EF946.030.23%
BET-FI60595.78-0.56%
BET-NG1253.990.18%
BET-TR38314.280.25%
BET-TRN37241.360.25%
BET-XT1487.850.19%
BET-XT-TR3225.250.19%
BET-XT-TRN3141.660.19%
BETAeRO842.290.34%
BETPlus2561.870.23%
RTL38780.660.21%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel