Misterul lacului Scheletelor din Himalaya, o enigmă pentru cercetători

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Oamenii de știință nu găsesc explicații
Oamenii de știință nu găsesc explicații

Rezultatele analizei ADN a osemintelor descoperite pe malul Lacului Roopkund, cunoscut drept Lacul Scheletelor, a demonstrat că istoria acestui loc este și mai misterios decât s-a crezut până acum. 

Zvonuri legate de sutele de schelete umane care zac pe malul acestui lac circulă încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Prin anii 1950 aici au fost descoperite 500 de schelete, iar un deceniu mai târziu a fost efectuată prima analiză, în urma căreia s-a stabilit că multe dintre oseminte aparțin unor oameni care au trăit în primul mileniu al erei noastre, vârstele lor fiind răsfirate pe durata mai multor secole.

Nici una dintre ipotezele avansate - de la moartea unui mare grup de persoane provocată de o alunecare de teren până la o ploaie cu grindină de dimensiuni impresionante - nu explică în totalitate proveniența acestoro oseminte. Analiza ADN efectuată de oameni de știință din India, Statelor Unite și Germania, ar fi trebuit să ofere cercetătorilor cheia pentru elucidarea misterului. Rezultatele i-au băgat și mai tare în ceață pe specialiști. În loc de răspunsuri, ei s-au trezit în fața și mai multor întrebări.

”Metodele utilizate la analiza ADN și care stabilesc regimul alimentar sau vârsta osemintelor ne-au condus la concluzia că istoria Lacului Scheletelor este mult mai complicată decât am presupus”, a recunoscut David Reich, expert genetician al Școlii de medicină din cadrul Universității Harvard.

Teorii și ipoteze desființate de rezultatul analizelor

În total, au fost studiate ADN-urile a 23 de bărbați și 15 femei, ale căror oseminte au fost găsite lângă lac. S-a constatat că rămășițele pământești ale celor 38 de oameni aparțin unor grupuri genetice existente și acum în India, Creta și Grecia. Toți au decedat în ani diferiți, ceea ce anulează ipoteza despre o alunecare impresionantă de pământ. Între cei 23 de bărbați și 15 femei nu există legături de rudenie. Unii au murit tineri, alții când au ajuns deja la bătrânețe. Mai mult, nu s-au găsit dovezi care să ateste ideea unei epidemii nimicitoare.

Citește și Partea nevăzută a Lunii ascunde o anomalie

De asemenea, nu rămâne în picioare nici altă teorie legată de pelerinii care, în drumul lor către locuri sfinte, și-au fi găsit sfârșitul pe malul misteriosului lac din Himalaya. ”Este absurd să crezi așa ceva. Locul nu avea nici o importanță pentru pelerini. Un loc întunecat și murdar”, s-a revoltat William Sachs, autorul unei lucrări despre cultul Nanda Davi.

Oamenii de știință ridică din umeri și se declară neputincioși să descifreze misterul Lacului Scheletelor. În opinia lor, multe oseminte se ascund și în apele lacului. Iata de ce, spun ei, nu vom afla, probabil niciodată ce i-a adus pe acei oameni în acel loc și nici de ce au murit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9767 RON
USD flag1 USD = 4.7456 RON
GBP flag1 GBP = 5.9683 RON
CHF flag1 CHF = 5.3349 RON
AUD flag1 AUD = 3.0901 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3995 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4295 RON
SEK flag1 SEK = 0.4320 RON
XAU flag1 XAU = 407.8725 RON
Monede Crypto
1 BTC = 467142.91RON
1 ETH = 16549.47RON
1 LTC = 466.16RON
1 XRP = 7.06RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.81%
6 luni: 5.87%
12 luni: 5.92%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16856.28-1.62%
BET-BK3118.41-1.87%
BET-EF909.16-1.57%
BET-FI59621.65-1.65%
BET-NG1194.19-1.57%
BET-TR37173.56-1.62%
BET-TRN36132.47-1.62%
BET-XT1447.68-1.65%
BET-XT-TR3138.40-1.65%
BET-XT-TRN3056.98-1.65%
BETAeRO897.69-1.45%
BETPlus2494.82-1.62%
RTL37431.79-1.63%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel