Un proiect de lege menit să impună sancţiuni entităţilor responsabile de gazoductul Nord Stream 2 care leagă Rusia de Germania şi pe care Statele Unite îl denunţă, a eşuat joi în Senatul american, scrie AFP.
De ani de zile, această gazoduct controversat i-a divizat pe occidentali, Statele Unite considerând că ar întări dependenţa Europei de Moscova.
Textul, prezentat de republicani în Senat, prevedea sancţiuni împotriva tuturor părţilor responsabile de planificarea, construcţia sau exploatarea acestei conducte subacvatice cu o lungime de 1.230 de kilometri.
Câţiva democraţi au votat împreună cu colegii lor conservatori, dar avea nevoie de sprijinul a 60 de senatori pentru a trece.
Senatorul de Texas Ted Cruz, care a iniţiat proiectul de lege, şi-a exprimat regretul pentru acest eşec.
Ce riscă Europa dacă negocierile SUA-Rusia eșuează
"Numai impunerea imediată de sancţiuni poate schimba gândirea lui Putin, poate împiedica o invazie în Ucraina şi poate înlătura ameninţarea existenţială reprezentată de Nord Stream 2", a spus el într-un comunicat după vot.
Pentru că acest gazoduct s-a regăsit recent într-un alt dosar: creşterea tensiunilor, cu începere din noiembrie, la frontierele Ucrainei, în apropierea cărora Rusia a amplasat trupe, stârnind temeri legate de o operaţiune militară împotriva Kievului.
În cursul zilei de joi, liderul republicanilor din Senat, influentul Mitch McConnell, a îndemnat, de asemenea, să i se trimită un "avertisment puternic" preşedintelui rus Vladimir Putin că "nu va avea voie să folosească energia ca armă".
Mai mulţi senatori democraţi de prim rang au dezvăluit miercuri un alt proiect de lege vizând pedepsirea preşedintelui rus Vladimir Putin în cazul în care Rusia invadează Ucraina.
Textul, sprijinit de Casa Albă, încurajează mai ales Statele Unite "să ia în considerare toate măsurile disponibile şi adecvate" pentru a se asigura că Nord Stream 2, descris ca "un instrument de influenţă rău intenţionată al Federaţiei Ruse", nu devine operaţional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.