Mircea Coșea: ”România, în derapaj important în accesul la zona euro”. Cele mai mari greșeli făcute de Guvern

Oana Pavelescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Profesorul Mircea Coșea
EXCLUSIV
Profesorul Mircea Coșea

Profesorul de economie Mircea Coșea a comentat și explicat pentru DCBusiness ce înseamnă faptul că România este inaptă să adere la moneda unică europeană, conform unui raport al Comisiei Europene.

Mircea Coșea a afirmat că ceea ce ce se spune în raportul Comisiei Europene nu este o noutate. Raportul doar vine să confirme ceea ce ”noi știam deja”.

Economistul a mai spus că în ciuda faptului că: ”A fost o perioadă, acum câțiva ani, când avansam în îndeplinirea condițiilor de la Maastricht dar ne-am pierdut pe drum” și a subliniat că ”Nu criza e cea care ne-a determinat să fim atât de slab pregătiți, ci lipsa unor politici de macrostabilizare și de reforme pe care România nu le-a făcut în timp. Deci sunt niște elemente pe care trebuie să le luăm în calcul, ca fiind o incapacitate a decidenților politici români și nu neapărat consecința crizei. Această criză a accentuat situația negativă. Din punctul meu de vedere, esența explicației constă în lipsa de politici coerente, bine structurate de reformă pe care Guvernul României trebuia să o facă pentru atingerea acelor obiective”.

Expertul Mircea Coșea a mai explicat că: ”Avem o situație care nu poate să fie negată și anume, o situație de derapaj destul de important de la ideea de acces la zona euro prin prezența acestor deficite enorme pe care România nu le poate stăpâni. Avem un deficit al balanței comerciale care avansează permanent. Avem un deficit al contului curent care este în derapaj de câteva luni de zile, dacă nu chiar de un an prin viteza cu care ne au împrumutat și prin costurile mari ale împrumuturilor. Avem un deficit al bugetului pe care cu greu îl putem stăpâni și nu avem politici bine puse la punct, coerente, de creștere a gradului de accesare a fondurilor comunitare”.

Analistul amintește că ”în toate țările care au avansat în direcția îndeplinirii obiectivelor fondurile comunitare au fost cele care au sprijinit eforturile de îndeplinirea criteriilor. La noi nu e și momentul de față. Noi nu dăm dovadă că ne apropiem de îndeplinirea acelor obiective pentru că nu reușim să realizăm o politică coerentă între domenii importante. După părerea mea, noi, spre deosebire de celelalte țări nu putem să ne macro stabilizăm din punctul de vedere al raporturilor pe costuri ale producției și ale energiei. În ultima perioadă costurile industriale au crescut foarte mult, ceea ce arată că nu avem nicio capacitate de apropierea nivelurilor de coerență”. 

Aderarea la moneda euro. Veste proastă pentru România

Mircea Cosea a mai explicat și cauza inflației de nestăpânit: ”[...] am luat niște măsuri total greșite în legătură cu liberalizarea pieței energiei. [...] nici în momentul de față nu avem speranța că există o preocupare permanentă și bine urmărită, indiferent de ce guvern se află în Piața Victoriei pentru îndeplinirea obiectivelor. Impresia mea este că noi ”am cam obosit” să urmărim aceste obiective. Ne-am cam plafonat la niște măsuri care sunt pompieristice de natură mai mult electorală, socială, socială în sensul simplist al cuvântului, adică de orientare spre categorii care pot să aducă voturi. Nu văd o efervescență la nivelul Guvernului în legătură cu această problemă. Din contră, am impresia că ne-am cam obișnuit cu această situație și o tratăm ca atare”. 

Este sau nu dramatică situația

Profesorul Mircea Coșea spune că el personal nu dramatizează și că i se pare că ”nu ar trebui acum neapărat să ne punem pe plâns și să ne dăm cu capul de pereți”. Economistul a arătat că există și ”elemente pozitive și negative ale stadiului în care ne aflăm. Sigur, sunt elemente negative care privesc cheltuielile pe care instituțiile statului și, în general mediul economic le face, pentru a îndeplini formalitățile de trecere de la euro la leu. Pentru că deși noi suntem o țară cu monedă națională multe din activitățile noastre sunt evaluate în euro. E o economie ”eurizată” începând de la ceea ce înseamnă telefonie, importuri, diverse abonamente și servicii, importul de produse care țin de bunuri de larg consum care vin în neuro în România și noi le transformăm. Transporturile, de asemenea, au transformat aceste lucruri și ăsta e un cost de contabilitate, ca să spunem așa, ar fi mult mai eficient dacă am lucrat direct in euro. Pe de altă parte e o chestiune care ține de locul pe care România îl are în ansamblul economiei europene. Faptul că nu suntem încă în zona euro, asta provoacă o oarecare îngrijorare în legătură cu situațiile limită pe care le putem atinge. Noi suntem într-o situație în care bugetul nu este nici pe departe stabilizat. Cheltuim din ce în ce mai mult pe înarmare. Cheltuielile care țin de prețul mai mare al importului de energie, toate astea fac ca până la urmă să avem un element care ne îngrijorează și anume, dacă se întâmplă, Doamne ferește!, să avem dificultăți, în sensul incapacității sau indisponibilității de plată. România ar intra într-o situație dificilă asemănătoare cu cea a Greciei de acum 10 sau 15 ani. Atunci, șocurile ar fi grave. Pentru că în aceeași situație zona euro și-a apărat diferitele verigi. Banca Europeană a depus eforturi extraordinar de mari pentru a salva Grecia. De ce? Pentru că nu își permitea ca o verigă a lanțului euro să sufere pentru că întreg lanțul ar fi avut de suferit. Dacă România ar avea astfel de probleme, sper să nu le aibă, dar dacă le-ar avea nimeni nu ne-ar ajuta pentru că noi nu suntem în zona euro și nimănui nu i-ar păsa ce se întâmplă cu România. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 461958.90RON
1 ETH = 15943.97RON
1 LTC = 460.85RON
1 XRP = 6.74RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel