Să enumerăm câteva aspecte:

În primul rând, nu trebuie exagerat cu  laudele, considerând summitul ” un succes istoric”. În Europa se consideră că acesta a avut  doar” un succes relativ ” nu numai pentru că s-a redimensionat nefavorabil raportul inițial dintre granturi și credite dar și pentru că  dispar complet fondurile pentru politicile de sănătate, fondurile pentru cercetare și se înjumătățesc  cele pentru dezvoltarea rurală .  ( vezi ” France24” 21/07/2020).

Nici prezentarea festivistă a rezultatelor obținute de România nu se justifică deoarece România nu a obținut nimic mai mult decât oricum i-ar fi revenit conform principiilor de atribuire a fondurilor ( ponderea suprafață și populație) . România a primit substanțial mai puțin decât alte țări din zonă care au negociat și au obținut sume suplimentare peste limita principiilor arătate mai sus, argumentând nevoia de combatere a crizei coronavirus ( Grecia, Bulgaria, Polonia, Cehia). Suma de 80 miliarde euro care este prezentată ca pe o victorie a negocierilor este de fapt suma normala care ne revine din cota parte a Programului de Relansate European și cota normală care ne revine din exercițiul bugetar 2021-2027. Nimic mai mult. Dacă se scade contribuția pe care o vom plăti la bugetul european, cei 80 de miliarde se subțiază și mai mult.

În al doilea rând, acordarea sumei este condiționată de o serie întreagă de elemente care pot ridica serioase obstacole în calea accesării. Documentele Summitului arată clar aceste elemente de condiționalitate și nu ar fi corect să le neglijăm sau chiar să ne facem că nici nu am știut de ele.  ( vezi : ” Apres ce Conseil”  Bruxelles Office ”Grand Continent” 21/VII/2020) .Omiterea lor din discursul politic dau speranțe irealiste populației care este înclinată să creadă că cele 80 de miliarde sunt deja la dispoziția guvernului, de abia așteptând să fie cheltuite. 

S-a discutat mult despre posibilitatea considerării ” statului de drept” ca o condiție a accesibilității la fonduri, motiv care, probabil, l-a determinat pe dl. Președinte Iohannis să ne asigure că România nu ar avea de ce să se îngrijoreze.

Adevărul este că înaintea summitului, premierul ungar Viktor Orban și-a anunțat intenția de a bloca orice condiționare a accesului la fonduri pentru respectarea statului de drept. Această dispoziție pare să fi fost retrasă din acordul final ceea ce l-a determinat pe dl. Viktor Orban să se laude cu acest așa zis succes al său dar nu a spus nimic despre insuccesul său căci Budapesta  a cerut și unanimitatea tuturor guvernelor pentru orice sancțiuni posibile de suspendare a plăților, conferind din nou un veto fiecărui stat membru. Acordul final a respins acest principiu al unanimității, favorizând menținerea unei proceduri de vot cu majoritate calificată la propunerea Comisiei Europene în cazul în care nu se constată o eroare.
 
Ceea ce trebuie bine subliniat este faptul că și în condițiile respingerii criteriului statului de drept, condițiile exacte ale acestui regim de condiționalitate nu au fost specificate, amânând punerea sa în aplicare până la o notificare ulterioară,ceea ce poate oricând crea surprize nefavorabile unor țări membre.

Problema este extrem de sensibilă și merită o abordare mai în detaliu pe linia modului cum au evoluat negocierile. Pe parcursul negocierilor, prim-ministrul olandez a insistat ca aprobarea programelor naționale de reconstrucție să fie realizată în unanimitate de către toate guvernele, oferind efectiv unui singur stat membru opțiunea de a-l respinge. Acest drept strict de revizuire a fost un element de neconceput pentru majoritatea altor lideri și a fost subiectul unor fricțiuni semnificative în prima noapte a summitului. Într-o a doua propunere de negociere, Charles Michel a avut în vedere un mecanism de compromis care să permită oprirea procesului numai dacă nu există un consens între statele membre, fără a preciza numărul necesar pentru a forma o minoritate de blocare. Tot nu a fost de ajuns. În cele din urmă, s-a decis ca evaluarea programelor va fi aprobată de Consiliu cu majoritate calificată, la propunerea Comisiei.

Dar, așa după cum se știe, diavolul este în detaliile acordului final. Astfel, acesta  constată că, în cazul în care, în mod excepțional, unul sau mai multe state membre consideră că există lacune semnificative în realizarea satisfăcătoare a obiectivelor intermediare și finale corespunzătoare programelor naționale de reformă, este posibil să se solicite președintelui Consiliului European supunerea problemei unei ”examinări exhaustive ” la următorul Consiliu European. Acest proces nu ar trebui să depășească trei luni. În acest sens, Comisia va trebui să ia o decizie cu privire la schimbările ce vor trebui făcute în evaluarea modului de acordare a fondurilor.

Citește și România, 80 de miliarde de la UE. Coşea avertizează: Negocierile au adus anumite PIERDERI
 
Deși aprobarea unanimă a programelor de reformă a fost respinsă, această schemă complexă de "frânare de urgență", care permite unei țări să-și exprime îngrijorarea cu privire la incapacitatea altei țări de a-și îndeplini promisiunile de reformă economică, este o concesie importantă acordată cerințele țărilor frugale și le acordă capacitatea de a interveni oricând în gestionarea fondurilor față de oricare altă țară membră.

În al treilea rând, problema cea mai importantă pentru România rămâne capacitatea sa ” nativă” de a accesa fonduri europene. S-a dovedit că indiferent de suma alocată și de apartenența politică a guvernelor, rezultatele accesării au fost întotdeauna modeste și în cea mai mare parte a cazurilor, sub media europeană.

Ce motiv am avea să credem și să sperăm că acum va fi altfel și că promisiunile de ” reclădire” a României cu acești 80 de miliarde pot fi realiste ?

Decidenții politici actuali ne asigură că ” se lucrează” încă de la începutul anului la proiecte și că le vom cunoaște la ” momentul oportun”. Deocamdată avem doar un cadru  general și eseistic al intențiilor de utilizare a banilor sub forma Programului tandemului președenție-guvern ”  Reclădim Româna ”. Documentul  nu este nici pe departe o dizertație de Premiul Nobel și poate oricând și oricum să fie criticat deși, ași fi preferat să fie mai întâi dezbătut cu calm și realism într-un cadru mai larg academic și profesionist decât doar în cel al unui partid. Programul conține elemente insuficient explicate, inadvertențe de logică economică și chiar greșeli pe care o dezbatere nepoliticianistă ar fi putut să le clarifice dar, aflându-ne în context electoral, abordarea politicianistă a avut ultimul cuvânt. (Vezi: Mircea Coșea ”Reclădim România sau doar o reparăm”. Curierul Național 3/07/2020).

Continuând pe această linie de reducere a problemelor de interes național pe termen lung doar la o abordare limitată de posibilitățile profesionale și intelectuale ale unui singur partid aflat temporar la guvernare, șansele de creare a unor programe eligile pentru finanțarea viitorilor șapte ani și acceptate de întreaga populație sunt reduse.

Cei 80 de miliarde deschid pe perioada celor șapte ani posibilitatea unei schimbări importante de algoritm strategic al României, în direcția creării unui consens politic al dezvoltării. Avem șansa creării unui grup larg de lucru pentru elaborarea programelor la nivel de înalt profesionalism : academic, cercetare, mediu privat, sindicate, partide politice, societate civilă sub patronajul președintelui țării. Existența finanțării ar trebui să o privim și ca pe o șansă de a elabora prin consens o strategie de dezvoltare a țării pe viitorii șapte ani. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.