MIPE a lansat un nou apel de proiecte în cadrul Programului Asistență Tehnică 2021 – 2027

DCBusiness Team |
Data publicării:

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a lansat, luni, un nou apel de proiecte în cadrul Programului Asistență Tehnică 2021 – 2027 (PoAT 2021-2027), de data aceasta în cadrul Priorității 2 – „Îmbunătățirea capacității de gestionare și implementare şi asigurarea transparenţei fondurilor FEDR, FC, FSE+, FTJ”.

Atragerea fondurilor europene alocate în perioada de programare 2021 – 2027 depinde în mare măsură de pregătirea instituțiilor responsabile și de capacitatea lor de a planifica apelurile de proiecte, de a realiza evaluarea și contractarea propunerilor primite, de a monitoriza implementarea noilor contracte de finanțare. Prin acest apel vor fi finanțate proiecte ce vor asigura nevoile de asistență tehnică specifice gestionării Programului Sănătate, Programului Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare, Programului Dezvoltare Durabilă și inclusiv ale PoAT, nevoile orizontale ale instituțiilor publice implicate în managementul programelor finanțate din fonduri europene, precum și pe cele ale beneficiarilor acestora.

 

Concret, în cadrul apelului vor fi acordate finanțări care vor asigura:

 

  • Sprijin în coordonarea, gestionarea și controlul fondurilor europene;
  • Informare şi comunicare;
  • Sprijin pentru întărirea parteneriatului;
  • Sprijin pentru întărirea capacității de evaluare și realizarea evaluărilor Acordului de Parteneriat și a programelor operaționale;
  • Sprijin SMIS și asigurare echipamente TIC;
  • Pregătirea perioadei post-2027;
  • Instruire;
  • Măsuri pentru consolidarea capacității administrative.

 

Suma alocată prezentului apel de proiecte este de 271.621.771 euro,  suma din Fondul social european Plus (FSE+) reprezentând 142.538.630 euro, iar perioada de depunere a proiectelor este 31 iulie 2023 – 31 decembrie 2027. Ghidul solicitantului pentru apelul de proiecte este publicat aici: https://mfe.gov.ro/pat-21-27/.

Reamintim că primul apelul de proiecte din cadrul PoAT 2021 – 2027 a fost lansat în data de 19 iulie a.c., în Prioritatea 1 „Asigurarea funcționării sistemului de coordonare și control al fondurilor FEDR, FC, FSE+, FTJ și gestionarea programelor”.

Astfel, în prezent, Programul Asistență Tehnică are deschise linii de finanțare în valoare totală de 844.858.137 euro, adică 88% din alocarea totală a programului de 959.430.864 euro.  Astfel,  sunt asigurate resursele necesare pentru implementarea programelor de finanțare din Politica de Coeziune 2021 – 2027.

 

Scopul Programului Asistență Tehnică 2021 – 2027 este de a asigura sprijinul necesar pentru un proces de implementare eficientă și eficace a fondurilor europene în România, prin îmbunătățirea capacităților instituționale și individuale, a proceselor administrative de implementare a programelor de finanțare, prin încurajarea utilizării lecţiilor învăţate în cadrul exercițiilor de programare anterioare și prin susținerea ajustărilor structurale necesare implementării fondurilor și reducerii poverii administrative a beneficiarilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 468860.48RON
1 ETH = 16062.94RON
1 LTC = 467.49RON
1 XRP = 6.95RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel