Ministrul Teodorovici dezvăluie cum vor crește salariile în 2018

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a dat asigurări că în sistemul bugetar se va aplica începând de anul viitor creşterea de 25% prevăzută în Legea salarizării, infirmând, totodată, o îngheţare a salariilor conform documentului transmis Comisiei Europene. 

"A fost o discuţie la nivelul Guvernului şi mesajul este foarte clar: se merge începând de anul viitor pe ceea ce înseamnă Legea 152, Legea salarizării, adică se va merge pe creşterea pe care am promis-o în programul de guvernare.

El a fost întrebat dacă se va aplica acea măsura de îngheţare a salariilor în zona sectorului bugetar, în condiţiile în care măsura era inclusă într-un document transmis Comisiei Europene.

"Dacă vii cu alte măsuri care să îţi compenseze impactul pe care îl ai pe o anumită măsura, ei (Comisia Europeană n.r.) nu au niciun fel de problemă. Ei cer să te încadrezi în anumiţi indicatori macro pe care ţi i-ai asumat, acel deficit să fie undeva 2,53%, dacă nu mă înşel, să fie sub 60% datoria publică. Sunt anumite elemente la care CE nu că ţine ea, ţi le asumi tu ca stat. Noi ne-am asumat ca stat, scăderea de deficit an de an cu 0,5%. (...) Deci, anul viitor mergem pe legea salarizării care are o creştere cam 25% dacă nu mă înşel", a subliniat şeful de la Finanţe.

Întrebat cum explică salariile mult mai mari din sectorul bugetar comparativ cu cele din mediul privat, ministrul a promis că până la finele acestui an lucrurile se vor schimba şi "nu mă refer la salarizare ci la felul în care administraţia îşi justifică salariile".

"Atunci când am promis Legea salarizării am spus că vine la pachet şi cu reaşezare a administraţiei, a zonei publice. Era şi este o lipsă de specialişti în administraţia centrală, s-au dat salarii, dar nu putem rămâne la forma în care suntem astăzi ca număr, ca pregătire, ca perfomanţă, şi aici lucrurile se vor schimba până la final de an. Nu o să intru în detalii. Nu mă refer la salarizare ci la felul în care administraţia îşi justifică salariile pe care le primesc cei din administraţie", a mai spus Teodorovici.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat pe 20 octombrie, pe pagina sa de Facebook, că, după analiza datelor transmise de Comisia de Prognoză, MMJS lucrează la creşterea salariului minim pe economie încă de la finalul acestui an şi la diferenţierea salariului minim în funcţie de studii sau vechimea de peste 15 ani. Precizarea a venit după ce senatorul PNL Florin Cîţu anunţa că Executivul va introduce măsuri de austeritate din 2019, precum îngheţarea salariilor din 2019.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 462951.68RON
1 ETH = 15987.47RON
1 LTC = 478.17RON
1 XRP = 10.67RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16728.811.85%
BET-BK3129.311.82%
BET-EF908.631.77%
BET-FI61405.030.28%
BET-NG1207.581.94%
BET-TR36889.841.85%
BET-TRN35856.871.85%
BET-XT1445.541.82%
BET-XT-TR3133.561.82%
BET-XT-TRN3052.281.82%
BETAeRO873.52-0.11%
BETPlus2473.681.81%
RTL37257.541.86%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel