Ministrul Muncii vrea eliminarea taloanelor de pensii. Care este motivul

Matei Ion |
Data publicării:
Taloane de pensie
Taloane de pensie

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat duminică, la Antena 3, că analizează eliminarea taloanelor de pensie, adăugând că acest lucru va fi posibil numai după integrarea sistemului informatic şi după ce mai "debirocratizăm un pic". 

"Este o discuţie în sensul acesta, dar mai trebuie să dureze un pic până integrăm acel sistem informatic şi până mai debirocratizăm un pic, ca să nu-i mai cerem pensionarului cuponul la fiecare chestiune şi atunci cu siguranţă vom ajunge să eliminăm aceste cupoane în timp. Încă mai avem oameni în vârstă, de la ţară, care vor aceste cupoane", a precizat Budăi. 

Întrebat de un ascultător dacă se va emite o nouă decizie de pensionare odată cu majorarea punctului de pensie, ministrul a precizat că nu se vor face acele cheltuieli pentru emiterea unei noi decizii, dar drepturile pensionarilor după această majorare se vor achita începând cu data de 1 septembrie. 

Ministrul Teodorovici propune un avans de bani pentru pensionari

"Dacă ne referim strict la majorarea punctului de pensie nu vom emite o nouă decizie de trimis acasă, nu vom mai face acele cheltuieli. Drepturile se achită începând cu data de 1 septembrie. Dacă vorbim de această majorare, toţi pensionarii vor primi începând cu luna aceasta noua valoare a pensiei, pentru că pensiile se plătesc lună de lună, nu se plătesc ca la salariu luna următoare pentru luna anterioară", a răspuns Budăi. 

În ceea ce priveşte recalcularea pensiilor pentru cei care au lucrat în grupe speciale de muncă, Budăi a anunţat că încă se lucrează la aceste date, iar numărul celor care sunt în această categorie se ridică la 63.000. 

"S-a trecut în legislaţie cifra de aproximativ 100.000 de astfel de pensionari, pentru că trebuia să facem o estimare economică, dar acum văzând şi făcând nu vom atinge această cifră 100.000. Suntem la 63.000 şi încă lucrăm la aceste date", a precizat Marius Budăi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 505234.99RON
1 ETH = 16172.44RON
1 LTC = 604.76RON
1 XRP = 15.67RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel