Ministrul Muncii, despre pensii: Cum trebuie să se întâmple într-o lume normală

Mara Ivan |
Data publicării:
Violeta Alexandru
Violeta Alexandru

Intenţia noastră este să găsim toate soluţiile prin care să se revină într-un parametru de normalitate în ceea ce priveşte cuantumul pensiilor şi criteriile pe baza cărora ele trebuie stabilite, mai exact pensiile trebuie să fie acordate pe criteriul contributivităţii, susţine ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.

"Noi rămânem la principiul pe care l-am apărat întotdeauna şi apreciem că nu există mai multe categorii de români, unii care au muncit toată viaţa şi la final au o pensie pe criteriul contributivităţii, dar cu siguranţă o pensie care le acoperă strictul necesar în ceea ce au nevoie, şi alţii pentru că s-au descurcat să-şi promoveze legi speciale beneficiază de un regim aparte. Intenţia noastră este să găsim toate soluţiile prin care să se revină într-un parametru de normalitate în ceea ce priveşte cuantumul pensiilor şi criteriile pe baza cărora ele trebuie stabilite. Din păcate, nu gestionez eu activitatea din Parlament şi optica pe care o au parlamentarii în promovarea unor asemenea acte normative şi mi-e greu să răspund pentru o chestiune care priveşte un obiectiv politic al unui partid sau altul", a afirmat, miercuri seara, ministrul, la B1 TV.

Ea a subliniat că pensiile trebuie acordate pe principiul contributivităţii.

"Eu vă spun ce cred eu că trebuie să se întâmple într-o lume normală: pensiile trebuie să fie acordate pe criteriul contributivităţii. Atât cât ai muncit, atât cât ai reuşit să munceşti şi să duci contribuţii pentru pensia ta de-a lungul vieţii active trebuie să se regăsească într-o pensie decentă, iar societatea are datoria să facă mai mult pentru aceşti oameni. Cei care s-au descurcat şi au pensii speciale reprezintă o categorie susţinută în plan politic prin adoptarea de legi speciale pentru beneficiile care sunt, practic, un plus faţă de ceea ce ei primesc pe criteriul contributivităţii şi care sunt acoperite din bugetul de stat, adică din banii noştri, ai tuturor, inclusiv ai dumneavoastră.", a adăugat aceasta.

Citește și Ce se întâmplă cu pensiile speciale. Curtea Constituțională a decis

Întrebată dacă în situaţia actuală se mai pot mări pensiile cu 40%, aşa cum este prevăzut în lege a se întâmpla la 1 septembrie, şeful de la Muncă a explicat că ministrul Finanţelor trebuie să prezinte mai întâi situaţia încasărilor la buget şi, "dacă se impune o comunicare publică în noile repere, bineînţeles că Guvernul o va face".

"În ceea ce mă priveşte, sunt în echipa guvernamentală cea care susţine - şi nu am o opoziţie de partea cealaltă, ci toţi colegii mei sunt conştienţi - susţine necesitatea creşterii pensiilor. Premierul este direct interesat de acest subiect şi a făcut şi declaraţii publice pe temă. Rămâne ca ministrul Finanţelor, aşa cum s-a angajat, să prezinte această situaţie a încasărilor la buget, respectiv a situaţiei pe care o avem la finalul acestei pandemii şi, dacă se impune o comunicare publică în noile repere, bineînţeles că Guvernul o va face. Eu, personal, nu doresc să alimentez o stare de tensiune în populaţie, aruncând opinii, păreri, gânduri despre cum ar trebui să fie. Sunt şi eu îngrijorată de evoluţia lucrurilor în economie şi pun umărul prin măsuri concrete pe care le luăm la Ministerul Muncii pentru a sprijini revenirea în activitate a agenţilor economici, a celor care muncesc în această ţară şi care generează venituri la bugetul de stat. Scopul nostru, şi eu mi-am asumat să muncesc pentru atingerea acestui obiectiv, este să ajutăm sectoarele din economie să revină în activitate. Cei care vor rămâne închişi vor fi doar cei din anumite categorii şi scopul nostru este ca această listă să fie cât mai scurtă, cu asigurarea măsurilor de protecţie care să-i sprijinim pe toţi cei care doresc să revină în activitate şi să ştiţi că nu sunt puţini...", a adăugat ea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 464752.20RON
1 ETH = 16428.90RON
1 LTC = 467.97RON
1 XRP = 10.72RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16728.811.85%
BET-BK3129.311.82%
BET-EF908.631.77%
BET-FI61405.030.28%
BET-NG1207.581.94%
BET-TR36889.841.85%
BET-TRN35856.871.85%
BET-XT1445.541.82%
BET-XT-TR3133.561.82%
BET-XT-TRN3052.281.82%
BETAeRO873.52-0.11%
BETPlus2473.681.81%
RTL37257.541.86%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel