Ministrul Economiei explică planul pentru ieşirea României din criza energetică: Vom avea aceste facilitați puse în funcţiune

Antonia Popescu |
Data publicării:
Ministrul Economiei explică planul pentru ieşirea României din criza energetică: Vom avea aceste facilitați puse în funcţiune
Ministrul Economiei explică planul pentru ieşirea României din criza energetică: Vom avea aceste facilitați puse în funcţiune

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a explicat cum arată economia românească şi a dezvăluit care este planul Guvernului pentru a scoate ţara din criza energetică.

ntrebat cum arată economia românească acum, ministrul Economiei, a spus

„Economia românească încearcă să facă faţă valului de scumpiri, încearcă să facă faţă acestei crize energetice pe care o traversăm. Împreună cu ceilalți membrii din Guvern încercăm să găsim soluţii pentru această criză. Ieri am anunţat că a fost înaintată Parlamentului o iniţiativă privind finalizarea unor investiții de 350 de milioane de euro care au fost începute în anii 90 sau anul 2000, blocate din varii motive şi care ne-ar fi ajutat extrem de mult dacă am fi finalizat şi am fi avut această energie necesară.

Ministrul Economiei explică planul pentru ieșirea României din criza energetică

În acest moment vorbim de o Românie care importă la preţuri mari, nu reușim să acoperim din producția națională şi peste acest val de scumpiri care se manifestă la nivel european şi regional avem şi acest deficit de energie. Vorbim de energie hidro, energie verde.

Dacă am fi avut inițiativa să finalizăm acele investiți acum am fi avut 5 sau 7% din consumul de energie deja asigurat de cele două investiții. Vorbim de Răstolniţa şi de Valea Jiului, unde statul român a cheltuit 350 de milioane de euro.

Statul ar putea da 600 de lei pe lună pentru copii. Cine ar putea să beneficieze

„Vom avea aceste facilitați puse în funcţiune"

Cu siguranța putem găsi bani, mai ales că Hidroelectrica poate investi ca să finalizeze în cel mai scurt timp, probabil 1 an, dar cu siguranță la sfârșitul anului 2023 vom avea aceste facilitați puse în funcţiune", a spus ministrul Economiei, Florin Spătaru

Electrica Furnizare a anunțat că urmează a fi modificate circa 450.000 de facturi.

Referitor la facturi ministrul Spătaru a spus că, potrivit ultimelor date, Electrica Furnizare a anunțat că urmează a fi modificate circa 450.000 de facturi.

„Nu avem o statistică exactă a numărului de facturi, dar cu siguranță cele care nu au respectat prevederile legale vor fi corectate", a mai spus ministrul Economiei, Florin Spătaru în emisiunea În faţa naţiunii de la Antena 3. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.7792
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.7792
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.7792 RON
GBP flag1 GBP = 5.8884 RON
CHF flag1 CHF = 5.2704 RON
AUD flag1 AUD = 2.9949 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3209 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4337 RON
XAU flag1 XAU = 422.7614 RON
Monede Crypto
1 BTC = 501651.17RON
1 ETH = 15968.07RON
1 LTC = 593.15RON
1 XRP = 14.97RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17062.200.20%
BET-BK3215.390.34%
BET-EF926.690.15%
BET-FI63816.741.27%
BET-NG1232.05-0.03%
BET-TR37625.000.20%
BET-TRN36571.440.20%
BET-XT1473.130.25%
BET-XT-TR3193.390.25%
BET-XT-TRN3110.560.25%
BETAeRO904.681.24%
BETPlus2520.590.21%
RTL38005.860.24%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel