Ministrul Culturii: Să fie înlocuită norma de distanţare de 2 metri pătraţi

Matei Ion |
Data publicării:
Piesă de jucată la Teatrul Național, unul dintre cele două evenimente pilot
Piesă de jucată la Teatrul Național, unul dintre cele două evenimente pilot

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, s-a declarat optimist, sâmbătă, că rezultatele evenimentelor pilot vor fi un argument bun în vederea relaxării normelor după 1 iunie pentru evenimentele culturale, arătând că săptămâna viitoare vor fi prezentate INSP şi CNSU concluziile acestor evenimente-pilot.

"Mai avem puţin şi vom afla concluziile celor două spectacole pilot din interior. Săptămâna viitoare încercăm să vedem ce putem oferi celor de la INSP şi CNSU legat de aceste evenimente şi ce anume poate fi aplicat în normele următoare, ca şi concluziile care vor fi trase după acest eveniment pilot, un eveniment la care, la fel şi la celelalte din interior, ai nevoie doar de buletin, indiferent dacă eşti vaccinat sau te-ai testat sistemul îţi arată dacă îndeplineşti aceste condiţii, deci nu ai nevoie de niciun altfel de document decât cartea de identitate. (...) Consider că evenimentele culturale nu au reprezentat niciodată vreun risc din punct de vedere epidemiologic, muzeele au funcţionat tot timpul şi s-a văzut că acest lucru nu a influenţat în niciun fel rata de infectare. Mai mult decât atât, vara trecută am avut evenimente în permanenţă în aer liber şi la fel nu am avut parte de incidente nefericite din punct de vedere epidemiologic. Aşadar, avem toate argumentele şi sperăm că de data aceasta vor fi mai înţelegători cei de la CNSU vizavi de solicitările noastre, mai ales cu acea distanţă de 2 metri între participanţi cu care noi nu suntem de acord", a spus Gheorghiu.

El a precizat că distanţarea fizică de doi metri între participanţii la evenimentele culturale ar trebui să fie înlocuită cu una de un metru.

Florin Cîțu a spuns când vor fi anunțate noile măsuri de relaxare

"În primul rând, să fie înlocuită norma de distanţare de la 2 metri pătraţi pentru participanţi la un metru pentru că asta ar ajuta mai mult organizatorii de evenimente să îşi poată desfăşura activitatea. Mai mult de atât, rezultatele şi altor experimente pilot ne-au arătat că interacţiunea la scară mare la participanţii unui eveniment în aer liber este la intrare şi la ieşire, iar pe parcursul desfăşurării evenimentului riscul este spre zero. De ce? Pentru că oamenii stau de obicei grupaţi în funcţie de persoanele cu care au venit însoţiţi. Aşadar, interacţiunea la scară mare este doar la intrarea şi la ieşirea de la eveniment. Eu zic că mai bine trebuie să ne axăm, când elaborăm aceste norme, pe nişte chestiuni clare de cum intră lumea şi iese de la eveniment fără a interacţiona între ei. Eventual o intrare pe sectoare etapizat şi la ieşire la fel decât să punem această distanţare uşor absurdă aş spune eu, doi metri de participant este absurd. La un eveniment în picioare tu nu poţi controla fiecare persoană cum stă grupată faţă de cei cu care a venit însoţită. Ar trebui poate un steward la două persoane ca să faci acest lucru, mai mult decât atât ar însemna că soţul ar trebui să stea la doi metri de soţie", a explicat ministrul Culturii.

Bogdan Gheorghiu a afirmat că, în acest moment, posibilitatea ca sălile de spectacol să mai fie închise este spre zero.

"Ar trebui să se întâmple ceva extraordinar, şi nu mă refer la ceva bun, ca să se mai închidă vreodată sălile. Vedeţi şi dumneavoastră că modul în care a mers vaccinarea până acum ne-a dus la o rată de infectare care ne-a permis să relaxăm mult normele faţă de ce era până acum. Mai mult decât atât, am învăţat foarte multe în această perioadă, ştim mai bine să ne luăm anumite măsuri şi atunci eu zic că posibilitatea ca sălile să mai fie închise este spre zero în acest moment", a spus ministrul.

Ministrul Bogdan Gheorghiu participă la gala extraordinară "Libera Musica", un eveniment-pilot organizat la iniţiativa Ministerului Culturii, care are loc pe platforma din faţa Operei Naţionale Bucureşti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.5061
Diferența -0.0054
Zi precendentă 4.5115
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.5061 RON
GBP flag1 GBP = 5.7999 RON
CHF flag1 CHF = 5.3426 RON
AUD flag1 AUD = 2.7713 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.2003 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4143 RON
SEK flag1 SEK = 0.4512 RON
XAU flag1 XAU = 450.7054 RON
Monede Crypto
1 BTC = 368780.62RON
1 ETH = 7168.62RON
1 LTC = 331.24RON
1 XRP = 8.99RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Donald Trump

Un mesaj fără precedent pentru Trump vine din Japonia

Un mesaj fără precedent din partea uneia...

Eric Demuth, CEO BitPanda

Sabotează Trump deliberat economia SUA? Șeful BitPanda spune că da și explică de ce

Fondatorul BitPanda spune că tarifele lui...

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel