Ministrul Agriculturii: Nu am dormit absolut deloc

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:

Subvenţiile pe suprafaţă acordate fermierilor începând din 16 octombrie nu au legătură cu sumele plătite ca şi corecţii din 2016 pentru circa 93.000 de fermieri, în contul celor 16 milioane de euro despre care se spunea că au fost pierduţi, a explicat, la un post de televiziune, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea. 

"Din 2016, trebuia să introducem în sistem o corecţie financiară, prin care cei care aveau peste 2.000 de euro ca sumă ce i se cuvine în condiţiile în care este fermier, avea deci o anumită corecţie şi sistemul respectiv trebuia să răspundă. Acest lucru i-a afectat pe unii cu anumite sume care s-au pierdut atunci, în total 16 milioane de euro. Au fost afectaţi în jur de 93.000 de fermieri. Ce am făcut noi? Ne-am dus pe firul banilor respectivi, am motivat, ne-am dus la Uniunea Europeană, am luat banii, am creat sistemul şi practic acum le dăm banii. Deci, bani care se considerau pierduţi. Ce s-a scris în presă este o interpretare răutăcioasă şi pe care vreau să o scot din discuţie. Sunt banii pe care trebuiau să îi aibă fermierii din 2016. Aceşti bani s-au recuperat, s-au dat acum. În fluxul de plăţi sunt anumite corecţii, care înseamnă mecanisme pe care le-au creat la nivelul Uniunii Europene. Au fost oameni care au încasat mai puţini bani, dar nu are treabă cu subvenţia actuală, cu plăţile actuale. Sunt nişte sume suplimentare. Vorbim despre corecţii din urmă, iar subvenţiile de azi sunt altceva. Vreau să-i asigur pe fermieri că ministrul Daea, cât va fi ministru, va lua toţi banii de la Uniunea Europeană şi îi va da la timp fermierilor indiferent de greutăţi, care sunt enorme", a spus Daea, citat de Agerpres.

Ministrul Agriculturii a precizat, totodată, că 866.000 de fermieri vor primi avansul de 70% pe subvenţiile cuvenite până la 1 decembrie 2018, urmând ca după această dată să fie achitat şi diferenţa de bani.

"Toţi cei 866.000 de fermieri vor primi până la 1 decembrie avansul de 70% din suma totală care le revine pe suprafaţa cultivată. Deci, din 200 de euro la hectar, în funcţie de suprafaţa specifică, ar fi 140 de euro pe hectar. Uniunea Europeană îţi dă voie să plăteşti doar 50% ca avans, dar noi am mers la Uniunea Europeană unde am justificat că e o situaţie grea, că se lucrează greu, că este secetă. Astfel, României, ca şi altor state, a fost dată această decizie din partea DG Agri (de a acorda 70% ca plată avans pe suprafaţă, n.r.). Dăm subvenţiile până la 1 decembrie, iar de la 1 decembrie începem să dăm plata regulară, toţi banii, la timp şi fără echivoc. Fermierul român, indiferent de ce suprafaţă are, se va prezenta o singură dată la APIA pentru depunerea cererii. Toamna a fost bună din punct de vedere al adunării recoltei. Un an capricios, dar cu rezultate bune. Restul banilor vor veni de la 1 decembrie şi mi-am făcut un program, astfel încât anul acesta să dăm peste 1,5 miliarde de euro ca subvenţii în perioada aceasta grea pentru realizarea însămânţărilor", a menţionat oficialul.

Potrivit ministrului, până la ora actuală, pe plăţile directe România se situează pe primul loc în Uniunea Europeană, cu 99,61% atragere de fonduri din totalul de 1,801 miliarde de euro, alocate de la Bruxelles.

"Nu am dormit absolut deloc. Programul pentru subvenţii este un obiectiv al Guvernului pentru a da la timp subvenţiile fermierilor. Data de 15 octombrie a fost asumată, iar avansul a început să fie dat la cumpăna nopţii de 16 octombrie, la primul minut după miezul nopţii. Un program bine aranjat ca un fermoar, dinte cu dinte. La orele 6:00 dimineaţă am dat drumul şi banii au plecat către 102.640 de fermieri. Noi am avut bani de la Uniunea Europeană pentru plăţile directe 1,801 miliarde de euro, iar 1,793 miliarde de euro am adus în ţară, deci 99,61% îndeplinit. Suntem pe primul loc în Uniunea Europeană. Prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală ne-am propus să aducem în ţară 1,2 miliarde de euro. Ştiţi cât avem acum? Ieri am încheiat practic anul de subvenţii, cu 1,215 miliarde de euro pe proiecte", a subliniat Petre Daea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9749
Diferența -0.0006
Zi precendentă 4.9755
USD
Azi 4.779
Diferența 0.0393
Zi precendentă 4.7397
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9749 RON
USD flag1 USD = 4.7790 RON
GBP flag1 GBP = 6.0430 RON
CHF flag1 CHF = 5.3324 RON
AUD flag1 AUD = 2.9858 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3221 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4221 RON
SEK flag1 SEK = 0.4336 RON
XAU flag1 XAU = 402.9466 RON
Monede Crypto
1 BTC = 462518.45RON
1 ETH = 15929.70RON
1 LTC = 464.85RON
1 XRP = 10.71RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16657.811.42%
BET-BK3108.031.13%
BET-EF903.621.21%
BET-FI61003.40-0.37%
BET-NG1196.080.97%
BET-TR36733.741.42%
BET-TRN35705.101.42%
BET-XT1436.671.20%
BET-XT-TR3114.391.20%
BET-XT-TRN3033.611.20%
BETAeRO874.700.02%
BETPlus2463.591.40%
RTL37106.731.45%

Comunicate de presa

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Florin Barbu / FOTO: Facebook

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, propune investiții majore în agricultură

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel