Ministerul Turismului intră în era digitală cu bani europeni

Antonia Popescu |
Data publicării:
Bani / Foto: Arhivă
Bani / Foto: Arhivă

Ministerul Turismului a semnat un contract de finanţare din fonduri europene nerambursabile 100%, privind eficientizarea activităţilor de autorizare şi control, dar şi digitalizarea activităţii instituţiei, în valoare de 11,8 milioane de lei

În acelaşi timp, proiectul permite şi crearea registrelor electronice privind unităţile de cazare clasificate, agenţiilor de turism, patrimoniului turistic, dar şi cel al numărului de turişti cazaţi în unităţile de cazare din România.

Vouchere de vacanță. Ministrului Turismului: Este ilegal

'Este necesar ca la nivelul Ministerului Turismului să existe o evidenţă electronică a turiştilor care ajung în unităţile de cazare de pe întreg teritoriul ţării noastre. Practic, fişa de cazare completată de fiecare persoană care ajunge într-un hotel sau o pensiune va fi transformată într-una electronică şi va fi raportată Ministerului Turismului. Astfel, vom avea date concrete privind circulaţia turistică din ţara noastră. În schimb, colectarea de date nu va aduce atingere legislaţiei privind protecţia datelor personale. Ministerul va primi doar date legate de naţionalitatea turistului, locaţiile în care s-a cazat, vârsta, respectiv durata sejurului din România, fără a fi colectate şi date privind nume, prenume, cod numeric personal sau alte date personale', a declarat ministrul interimar al Turismului, Bogdan Trif, potrivit unui comunicat al instituţiei, remis, marţi, Agerpres. 

El a adăugat că acest proiect acordă posibilitatea de a avea registre electronice complete şi în ceea ce priveşte unităţile de cazare clasificate, dar şi a obiectivelor turistice din întreaga ţară. 'România va putea, astfel, să îşi creioneze strategii concrete din punct de vedere turistic bazate pe informaţii reale şi colectate în timp util', a precizat Trif.

De asemenea, acest proiect presupune consolidarea capacităţii Ministerului Turismului de a asigura calitatea şi accesul la serviciile publice prin implementarea unui sistem informatic integrat pentru gestionarea online şi în timp real a tuturor categoriilor de autorizaţii emise. Proiectul este în valoare de 11,8 milioane de lei, finanţat în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă, Componenta IP12/2018 - Sprijin pentru acţiuni de consolidare a capacităţii autorităţilor şi instituţiilor publice centrale, Axa prioritară: Administraţie publică şi sistem judiciar eficiente, Operaţiunea: Dezvoltarea şi introducerea de sisteme şi standarde comune în administraţia publică ce optimizează procesele decizionale orientate către cetăţeni şi mediul de afaceri în concordanţă cu SCAP şi are o perioadă de derulare de 30 de luni. Contractul de finanţare pentru implementarea proiectului are titlul 'Eficientizarea activităţilor de autorizare şi control a operatorilor economici prin implementarea unui sistem informatic integrat dedicat'. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 505591.47RON
1 ETH = 16266.93RON
1 LTC = 588.87RON
1 XRP = 15.06RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel