Ministerul Transporturilor scumpește biletele de tren

Matei Ion |
Data publicării:
CFR suplimentează numărul de trenuri pe relația cu Iași
CFR suplimentează numărul de trenuri pe relația cu Iași

Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere publică un proiect de act normativ prin care arată că este "necesar şi oportun" să ajusteze tariful de rezervare a locului în tren, urmând ca şi celelalte preţuri să fie reanalizate, potrivit documentului publicat pe site-ul Ministerului.

Tariful de rezervare crește de la 4 lei la 5 lei.

"Tarifele de călătorie cu metroul şi de transport feroviar de călători vor fi ajustate prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii, în condiţiile legii. (...) Pe cale de consecință, în acest moment, ţinând cont de evoluţia pieţii de transport feroviar, se apreciază ca necesar şi oportun ajustarea tarifului de rezervare a locului, urmând ca pentru restul tarifelor de deservire generală să se realizeze o analiză pentru noul mers tren", se arată în proiectul de act normativ.

Ministerul justifică modificările întrucât tarifele tichetului de rezervare nu au mai fost modificate din anul 2013.

"Având în vedere că tariful tichetului de rezervare nu s-a modificat din anul 2013 dar și faptul că pentru călătoriile pe distanțe lungi este necesar asigurarea locurilor rezevate considerăm oportun modificarea tarifului tichetului de rezervare loc în sensul majorării acestuia la valoarea de 5,00 lei / loc, la tren de rang Regio sau Interregio, clasa 1 sau clasa a 2-a, orice zonă kilometrică tarifară, cu TVA inclus", informează nota de fundamentare a actului normativ.

Tarifele generale vor fi mărite în baza raportului dintre subvenţia necesară la nivelul prestaţiilor cu caracter de serviciu public şi subvenţia alocată în scădere cu 14%, potrivit Anexei întâi a proiectului.

Documentul mai arată că indicele preţului de consum al meteriilor prime, al pieselor de schimb şi al materialelor în funcţie de indicele de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică pentru perioada iulie 2013- iulie 2019 este de 108,75, cu un indice al preţurilor de consum de 110,45 la servicii.

Cheltuielile pentru combustibil au crescut în anul 2018 faţă de anul 2017 cu 7,14% fiind influenţate de variaţia accizei la motorină de la valoarea 1.796,53 lei la 2.175,24 lei, o creştere de 21%, conform anexei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.8238
Diferența -0.0046
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.8238 RON
GBP flag1 GBP = 5.8800 RON
CHF flag1 CHF = 5.2821 RON
AUD flag1 AUD = 2.9906 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3336 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4222 RON
SEK flag1 SEK = 0.4325 RON
XAU flag1 XAU = 420.2344 RON
Monede Crypto
1 BTC = 492692.75RON
1 ETH = 15682.22RON
1 LTC = 565.25RON
1 XRP = 14.84RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16913.650.00%
BET-BK3180.52-0.06%
BET-EF918.020.03%
BET-FI62852.51-0.22%
BET-NG1224.72-0.10%
BET-TR37297.410.00%
BET-TRN36253.030.00%
BET-XT1460.52-0.04%
BET-XT-TR3166.03-0.04%
BET-XT-TRN3083.92-0.04%
BETAeRO873.06-0.30%
BETPlus2498.790.01%
RTL37660.740.02%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel