Ministerul Sănătății AVERTIZEAZĂ: Aceste măști NU sunt RECOMANDATE

Mara Ivan |
Data publicării:
Vor fi permise numai măștile chirurgicale și cele FPP2
Vor fi permise numai măștile chirurgicale și cele FPP2

Ministerul Sănătății a atras atenția că, în contextul pandemiei de coronavirus, nu este recomandată utilizarea măștilor destinate, de fapt, lucrătorilor industriali. 

''Aceste măşti sunt destinate lucrătorilor industriali pentru a preveni respiraţia prafului şi particulelor în timp ce supapa se închide la inhalare. Cu toate acestea, supapa se deschide la expirare, permiţând virusurilor să treacă prin deschiderea supapei. Astfel, organizaţiile internaţionale recomandă ca aceste măşti să nu fie purtate în pandemie din cauza riscului ca particulele virusului SARS-CoV-2 să fie răspândite, ducând astfel la posibilitatea infectării altor persoane'', arată MS pe pagina de Facebook.

Citește și Vaccinarea devine obligatorie în România? Ce spun oficialitățile

Potrivit MS, tipurile de măşti recomandate sunt:

* Măştile care acoperă în întregime nasul şi gura;
* Măştile din ţesătură cu cel puţin două straturi, care se pot spăla şi refolosi;
* Măştile care au o sârmă de metal la nivelul nasului şi care nu permit astfel ieşirea aerului prin partea superioară a măştii;
* Măştile care se aşază bine pe părţile laterale ale feţei şi care nu prezintă spaţii pe unde pot pătrunde/elimina particule. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7543
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.7671
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7543 RON
GBP flag1 GBP = 6.0152 RON
CHF flag1 CHF = 5.2911 RON
AUD flag1 AUD = 3.0373 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3500 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 447.9253 RON
Monede Crypto
1 BTC = 454337.07RON
1 ETH = 13408.89RON
1 LTC = 605.89RON
1 XRP = 12.15RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17524.73-1.14%
BET-BK3307.92-0.94%
BET-EF956.19-1.09%
BET-FI62166.60-0.08%
BET-NG1279.27-1.06%
BET-TR38644.96-1.14%
BET-TRN37562.78-1.14%
BET-XT1504.71-1.01%
BET-XT-TR3261.84-1.01%
BET-XT-TRN3177.26-1.01%
BETAeRO868.220.64%
BETPlus2585.90-1.13%
RTL39021.87-1.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel