Ministerul Muncii apreciază că, în măsura în care nu există un indiciu clar privind infectarea la locul de muncă, activitatea angajaţilor trebuie să se desfăşoare în condiţii normale, cu asigurarea tuturor condiţiilor de igienă şi de protecţie a salariaţilor.
De asemenea, Ministerul Muncii recomandă trei măsuri de flexibilizare a raporturilor de muncă în contextul suspendării cursurilor şcolare în unităţile de învăţământ, fapt care poate genera necesitatea ca unul dintre părinţi să rămână la domiciliu pentru supravegherea copilului minor, dar şi în cazul în care se consideră că prezenţa lucrătorilor la locul de muncă ar putea constitui un risc.
Economia mondială după coronavirus. Scenariile marilor analiști ai lumii
Prima măsură vizează stabilirea unor programe de muncă individualizate, cu acordul sau la solicitarea salariatului în cauză, în conformitate cu prevederile articolului 118 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea duratei maxime legale a timpului de muncă.
A doua măsură presupune modificarea temporară a locului de muncă la domiciliul salariatului, în conformitate cu prevederile art. 108-110 din Codul Muncii, unilateral, în conformitate cu prevederile art. 48 din acelaşi act normativ, sau prin acordul părţilor, cu precizarea în mod expres în decizia sau, după caz, în actul adiţional de modificare a locului de muncă, a următoarelor elemente: faptul că salariatul lucrează de la domiciliu; perioada în care se aplică această măsură; programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să controleze activitatea salariatului său şi modalitatea concretă de realizare a controlului; obligaţia angajatorului de a asigura transportul la şi de la domiciliul salariatului, după caz, al materiilor prime şi materialelor pe care le utilizează în activitate, precum şi al produselor finite pe care le realizează.
În această situaţie, angajatorul are obligaţia de a asigura instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, subliniază MMPS.
A treia măsură se referă la desfăşurarea activităţii prin telemuncă, în urma încheierii unui act adiţional la contractul individual de muncă, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, atunci când îndeplinirea atribuţiilor specifice funcţiei, ocupaţiei sau meseriei pe care o deţine salariatul presupune folosirea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, se menţionează în comunicatul Ministerului Muncii.
Potrivit sursei citate, actul adiţional va conţine precizarea expresă că salariatul lucrează în regim de telemuncă; perioada şi/sau zilele în care telesalariatul îşi desfăşoară activitatea la un loc de munca organizat de angajator; locul/locurile desfăşurării activităţii de telemuncă convenite de părţi; programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să verifice activitatea telesalariatului şi modalitatea concretă de realizare a controlului; modalitatea de evidenţiere a orelor de muncă prestate de telesalariat; responsabilităţile părţilor convenite în funcţie de locul/locurile desfăşurării activităţii de telemuncă, inclusiv responsabilităţile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; obligaţia angajatorului de a asigura transportul la şi de la locul desfăşurării activităţii de telemuncă al materialelor pe care telesalariatul le utilizează în activitatea sa, după caz; obligaţia angajatorului de a informa telesalariatul cu privire la dispoziţiile din reglementările legale, din contractul colectiv de munca aplicabil şi/sau regulamentul intern, în materia protecţiei datelor cu caracter personal, precum şi obligaţia telesalariatului de a respecta aceste prevederi; condiţiile în care angajatorul suportă cheltuielile aferente activităţii în regim de telemuncă.
Aceste măsuri sunt necesare în scop preventiv, dar şi pentru clarificarea situaţiilor noi în care angajatorii şi angajaţii se pot afla din punct de vedere al relaţiilor de muncă, urmare a măsurilor de urgenţă impuse de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, precizează ministerul.
În ceea ce priveşte personalul contractual din instituţiile publice, spune MMPS, vor fi aplicabile prevederile Codului Muncii, în conformitate cu art. 1 alin. (2) din OUG 57/2019 privind Codul administrativ, conform cărora 'Prezentul cod se completează cu Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi cu alte reglementări de drept comun aplicabile în materie" şi art. 538 alin. (2) din acelaşi act normativ.
Banca Regală a Scoției (RBS) oferă sprijin clienților afectați de coronavirus
În cazul instituirii, în condiţiile legii, a stării de carantină sau în caz de forţă majoră, contractul individual de muncă se va suspenda de drept, în conformitate cu prevederile art. 50 lit.c) şi f) din Codul Muncii.
Ministerul Muncii solicită angajatorilor, dar şi salariaţilor, să dea dovadă de flexibilitate şi de deschidere în ceea ce priveşte stabilirea unor programe de lucru individualizate şi în vederea menţinerii unor relaţii de muncă normale şi corecte.
"Ministerul Muncii analizează şi posibilitatea de a acorda zile libere sau concedii, în situaţia în care lucrurile vor evolua în sens negativ", se arată în documentul citat.
Ca şi măsuri preventive de securitate şi sănătate în muncă pentru angajatori, MMPS recomandă: efectuarea unei analize la nivelul fiecărui angajator în vederea prioritizării serviciilor esenţiale sau relevante de cele neesenţiale, cu respectarea drepturilor la securitate şi sănătate în muncă a lucrătorilor; asigurarea de către angajator a securităţii şi sănătăţii lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă în condiţiile Legii nr. 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă şi dispunerea măsurilor necesare pentru asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor, prevenirea riscurilor profesionale, informarea şi instruirea lucrătorilor, acordarea echipamentului de protecţie (măşti, mănuşi de protecţie etc.); determinarea naturii şi nivelului de risc pentru orice activitate susceptibilă să prezinte un risc de expunere la COVID-19 şi stabilirea următoarelor măsuri: limitarea expunerii, elaborarea unui plan de măsuri, întocmit în baza recomandărilor medicului de medicina muncii cu care are contract, anunţarea imediată a Direcţiei de Sănătate Publică competentă teritorial; utilizarea e-mail-ului şi a teleconferinţelor pentru a reduce contactele fizice şi deplasările în interes de serviciu, dacă acestea nu sunt necesare în mod imperativ.
De asemenea, MMPS mai recomandă întocmirea unui plan de asigurare a continuităţii activităţii în situaţia în care un număr semnificativ de lucrători nu ar putea să îşi desfăşoare activitatea la locul de muncă organizat de angajator; aplicarea procedurilor stabilite la nivel naţional de Ministerul Sănătăţii în cazul în care lucrătorul prezintă simptome asociate infecţiilor respiratorii la locul de muncă; suspendarea programului de audienţe la nivelul instituţiilor publice şi introducerea de măsuri alternative, de tipul transmiterii solicitărilor prin telefon şi email (numerele de telefon şi adresele de email vor fi afişate pe pagina de internet şi la sediul fiecărei instituţii); diminuarea pe cât posibil a timpului de aşteptare în cadrul programului de lucru cu publicul, prin transmiterea, acolo unde este posibil, a solicitărilor prin email; în situaţiile în care este necesară prezenţa fizică a solicitantului la sediul instituţiei, se va avea în vedere menţinerea distanţei de cel puţin 1 metru faţă de celelalte persoane din incintă; în cazul unui lucrător confirmat cu COVID - 19, angajatorul are obligaţia să informeze Direcţia de Sănătate Publică pe raza căreia îşi desfăşoară activitatea, în vederea demarării procedurilor pentru efectuarea anchetei epidemiologice.
De asemenea, angajatorul are obligaţia să informeze lucrătorii cu privire la procedura de acordare a concediului medical în caz de carantină şi izolare la domiciliu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.