"Potrivit reglementărilor Codului fiscal în vigoare în prezent, venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei.
Începând cu veniturile din pensii aferente lunii octombrie 2024, potrivit prevederilor Legii nr. 244/2024 pentru modificarea alin. (1) al art. 100 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi stabilirea unor măsuri fiscale, în cazul veniturilor din pensii stabilite pe baza principiului contributivității, plafonul lunar neimpozabil, care se deduce din venitul din pensie, a fost majorat de la 2.000 lei la 3.000 lei.
Pensiile militare de stat reprezintă o situație particulară. Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2016, sistemul de pensii militare de stat nu mai face parte din sistemul public de pensii, fiind reglementat ca sistem independent prin Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, acestea fiind suportate integral de la bugetul de stat, prin bugetele caselor sectoriale de pensii. În acest sens, militarilor, polițiștilor și polițiștilor de penitenciare în activitate li se reține din solda/salariul lunar brut o contribuție individuală la bugetul de stat, a cărei cotă este egală cu cota de contribuţie de asigurări sociale prevăzută la art. 138 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, și care se virează la bugetul de stat.
Acest context legislativ face dificilă determinarea componentei contributive a pensiilor militare, fapt ce defavorizează beneficiarii acestor drepturi de pensie față de alte categorii de pensionari, cu precădere față de beneficarii de pensii de serviciu, în sensul în care pentru pensiile militare se aplică cotele progresive de impozitare prevăzute de legislația fiscală pentru componenta necontributivă, deși aceste pensii au o componentă contributivă, dar care nu poate fi determinată.
Între sistemul pensiilor militare de stat şi sistemul public de pensii, precum şi sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate acestuia se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, în vederea deschiderii dreptului la pensie.
Având în vedere faptul că regimul fiscal aplicabil veniturilor din pensie acordate în baza Legii nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare este defavorabil atât din perspectiva cotelor de impozitare, cât și din cea a nivelului plafonului neimpozabil utilizat la stabilirea impozitului pe venit, se impune majorarea plafonului lunar neimpozabil de la 2.000 lei la 3.000 lei pentru beneficiarii de pensii militare", se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Schimbări preconizate
Se propune majorarea plafonului lunar neimpozabil, de la 2.000 lei la 3.000 de lei, și în cazul pensiilor militare de stat acordate în baza Legii nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare, de la aceeași dată de la care această măsură se aplică în cazul pensiilor stabilite pe baza principiului contributivității, respectiv, începând cu veniturile aferente lunii octombrie 2024, prevede documentul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.