Ministerul Finanţelor, nou pachet de măsuri bugetare. "Riscuri de apariție a unor disfuncționalități în desfășurarea activității"

Mihai Ciobanu |
Data actualizării: | Data publicării:

Ministerul Finanţelor a pus în transparenţă un nou proiect de ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

"La nivelul Ministerului Finanțelor se înregistrează solicitări ale ordonatorilor principali de credite referitoare la identificarea de fonduri pentru efectuarea de plăți în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile prin programele operaționale finanțate în perioada de programare 2014-2020, cu respectarea calendarului de închidere a acestor programe.

În același timp, în perioada următoare, la nivelul unor ordonatori principali de credite există riscuri de apariție a unor disfuncționalități în desfășurarea activității, inclusiv în contextul unor sarcini noi apărute în cursul exercițiului bugetar. Neplata la termen a obligațiilor de către ordonatorii de credite poate conduce la înregistrarea de arierate și inițierea de acțiuni de recuperare a sumelor datorate.

(...) Deoarece problemele menționate mai sus vizează interesul public și strategic al României pentru gestionarea fondurilor europene și constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență. ", se arată în nota de fundamentare a proiectului. 

 

Schimbările propuse

 

"Se propune ca, în anul 2024, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat să disponibilizeze la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, în termen de o zi de la solicitarea Ministerului Finanțelor, creditele de angajament și creditele bugetare reținute în proporție de 10%, în conformitate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, se creează temeiul legal ca din fondurile prevăzute la titlurile aferente proiectelor cu finanțare externă să poată fi cedate la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului economiile înregistrate în cursul exercițiului bugetar.

De asemenea, se autorizează ordonatorii principali de credite să efectueze virări de credite de angajament și credite bugetare neutilizate între titlurile 56 ”Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare", 58 ”Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014 – 2020”, 60 ”Proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă
aferentă PNRR” și 61 ”Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR”, fără afectarea totalului sumelor reprezentând finanțare externă nerambursabilă aprobate la aceste titluri de cheltuieli.

Se propune modificarea alin. (6) al art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2022 în sensul în care Ministerul Energiei reîntregește
veniturile rezultate din privatizare până la data de 31 decembrie 2025. Având în vedere dinamica pieței și faptului că CN Imprimeria Națională funcționează pe o piață concurențială cu numeroase modificări legislative, este necesar să se asigure un cadru de funcționare flexibil, pentru a veni în întâmpinarea cerințelor pieței și a consumatorilor. Astfel, ținând cont de faptul că activitatea CN Imprimeria Națională vizează inclusiv interesul cetățenilor, contribuind totodată și la îndeplinirea obligaţiilor asumate de România, potrivit calităţii sale de stat membru al Uniunii Europene, este necesară asigurarea unui cadru care să permită acționarului modificarea cu celeritate a actului constitutiv prin hotărâre a adunării generale a acționarilor, nu numai pentru punerea în aplicare a unor acte normative incidente ci și pentru situații ce țin de oportunitatea
dezvoltării întreprinderii publice și asigurarea unui cadru managerial adecvat, astfel se impune abrogarea Anexei la OUG 199/2000, respectiv a Statutului CN Imprimeria Națională, astfel încât Acționarii își poată exercita prerogativele prevăzute în Legea societăților nr. 31/1990, republicată cu modificările și completările ulterioare, fapt ce constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată.

Totodată, având in vedere faptul că activitatea Companiei Naționale Imprimeria Națională vizează interesul public național, în decursul timpului, în vederea îndeplinirii obligațiilor asumate de România, potrivit calității sale de stat membru al Uniunii Europene, legiuitorul a adăugat prin legi speciale o serie de obiecte noi de activitate, fiind astfel necesară o corelare a actului normativ de înființare a CNIN cu toate modificările legislative ulterioare survenite,

Se propune modificarea legislației în vigoare, astfel încât Ministerul Finanțelor să poată asigura plata sumelor stabilite prin hotărâri arbitrale. Se propune exceptarea Autorității de Supraveghere Financiară de aplicarea art. XVII din Legea nr. 296/2023. Se crează cadrul legal ca prin Memorandum aprobat de Guvernul României să fie exceptați unii operatori economici de la aplicarea prevederilor Capitolului III - Măsuri de disciplină economico-financiară din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza analizelor efectuate, din care rezultă afectarea negativă a activității acestora datorită necorelării prevederilor Legii nr. 296/2023 cu prevederile cuprinse în alte acte normative de forța legii și/sau cu aquisul comunitar, acordurile internaționale sau după caz, standardele/cerințele internaționale tehnicoorganizatorice, precum și pentru respectarea condițiilor care țin de funcționalitatea proiectelor implementate sau aflate în implementare din fonduri externe nerambursabile.

Propunerea de completare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică este justificată de necesitatea de a reflecta, la nivelul legislației primare, organizarea în mandat a activităților specifice pieței primare și/sau secundare a titlurilor de stat. În ceea ce privește Banca Națională a României, având în vedere principiul consacrat prin art.130 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), convențiile încheiate cu Ministerul Finanțelor nu afectează independența băncii centrale, care este astfel abilitată să stabilească regulile privind condițiile de acces ale participanților și de derulare a operațiunilor cu titluri de stat pe piețele pe care le administrează.

De asemenea, în cazul utilizării instrumentelor financiare derivate, pentru a acoperi situațiile în care sumele aferente emisiunii nu intră în timp util în contul Ministerului Finanțelor de la BNR, pentru a putea fi transferate contrapartidelor sau pentru situațiile în care transferurile nu pot fi efectuate în timp util, este necesară crearea bazei legale pentru utlizarea de sume din bufferul în valută pentru reîntregirea în valută a valorii nominale a emisiunii.

Se propune completarea articolului 4, litera g) a alineatului (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.64/2007 privind datoria publică prin adaugarea în cadrul textului a sintagmei „capitalului”, urmand ca art.4 lit. (g) a alineatului (1) sa aibă următorul text: „finanțarea necesarã asigurãrii capitalului și a colateralului aferent tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate”

Totodată, se îndreaptă o eroare materială, în textul articolului 3, la alin. (5^2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.64/2007 privind datoria publică fiind necesară menționarea art. 1 alin (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2006 privind înfiinţarea Fondului naţional de dezvoltare, aprobată prin Legea nr. 186/2008 in locul art.1 alin (1).

Stabilirea atribuțiilor și a responsabilităților administratorilor de piață în administrarea pieței primare și secundare a titlurilor de stat este esențială pentru funcționarea eficientă și transparentă a acestui sector. O reglementare adecvată la nivel primar ar trebui să ofere claritate asupra rolului autorităților implicate și să definească fundamentul mecanismului de funcționare al pieței. Astfel se propune completarea art.3 cu doua noi alineate astfel încât aceste prevederi sa reflecte mai clar modalitatea de organizare și exercitare a competențelor Ministerului Finanțelor în calitate de administrator unic al datoriei publice guvernamentale și a administratorilor de piață.

Se propune modificarea prevederilor OUG nr. 124/2021, astfel încât să fie asigurată implementarea unor proiecte finanțate din PNRR și fonduri naționale. În vederea evitării existenței unui paralelism legislativ, cu privire la mecanismul de alimentare a Fondului de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, se propune abrogarea prevederilor alin. (2) și (3) ale art. 35, precum și a art. 36 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2024.", se explică în document.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 457122.95RON
1 ETH = 15795.84RON
1 LTC = 481.14RON
1 XRP = 10.61RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16728.811.85%
BET-BK3129.311.82%
BET-EF908.631.77%
BET-FI61405.030.28%
BET-NG1207.581.94%
BET-TR36889.841.85%
BET-TRN35856.871.85%
BET-XT1445.541.82%
BET-XT-TR3133.561.82%
BET-XT-TRN3052.281.82%
BETAeRO873.52-0.11%
BETPlus2473.681.81%
RTL37257.541.86%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel