Din valoarea totală a proiectului, valoarea maximă asigurată din Fondul pentru Modernizare este de 80% din cheltuielile eligibile, respectiv 31.499.799,63 lei (TVA inclus), în timp ce valoarea asigurată de către E-Distribuție Dobrogea este de 16.209.507,45 lei (TVA inclus).
Proiectul vizează modernizări de rețele de medie tensiune, modernizare de posturi de transformare și introducerea în sistemul de telecontrol a posturilor de transformare, în beneficiul locuitorilor din zona Năvodari. Valabilitatea contractului se încheie la expirarea perioadei de monitorizare a durabilității proiectului, adică cinci ani de la data punerii în funcțiune a investiției. Perioada de implementare estimată de către E-Distribuție Dobrogea este de maximum 29 de luni.
Sebastian Burduja, ministrul energiei: „În Dobrogea sunt concentrate unele dintre cele mai importante unități de producție de energie verde, inclusiv Cernavodă. Dezvoltarea rețelei de distribuție este vitală pentru sistemul energetic național. Susținem în mod ferm modernizarea rețelelor de distribuție. Această investiție este o veste bună atât pentru marile companii, cât și pentru consumatorii casnici, mă gândesc aici și la cei care și-au făcut unități de cazare în Năvodari”.
Monica Hodor, director general al companiilor E-Distribuție: ”Tranziția energetică în mijlocul căreia ne aflăm acum este posibilă doar prin intermediul investițiilor, iar la baza acestora stau investițiile în rețelele de transport și distribuție a energiei electrice. Sursele de finanțare nerambursabilă, așa cum este și Fondul pentru Modernizare, sunt una dintre pârghiile care vin atât în sprijinul companiilor, pentru implementarea planurilor lor de investiții, cât mai ales în sprijinul cetățenilor care vor beneficia de servicii mai bune și sustenabile.”
E-Distribuție Dobrogea a atras, până în prezent, finanțări nerambursabile în valoare totală de 110.960.858,93 lei (TVA inclus), pentru investiții prin prezentul proiect prin Fondul pentru Modernizare și prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, apelurile POIM/968/10/2/ și POIM/970/10/2/ - Creșterea eficienței energetice și utilizarea surselor regenerabile de energie în vederea pregătirii unei redresări verzi, digitale şi reziliente a economiei. În total, până în prezent, cele trei societăți E-Distribuție au atras finanțări nerambursabile în valoare totală de 212.235.830,77 lei (TVA inclus).
Companiile E-Distribuție operează rețele cu o lungime totală de peste 133.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Sud Muntenia (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, siguranța și performanța rețelelor și implementarea locală a standardelor de mediu ale grupului Enel. Rețelele electrice operate de către cele trei companii E-Distribuție numără 287 de stații de transformare și peste 24.000 de posturi de transformare. În 2022, acestea au distribuit 15,5 TWh de energie electrică, prin linii electrice de înaltă, medie și joasă tensiune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.