Ministerul Educației și CECCAR premiază performanța. Etapa naţională a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a II-a

DCBusiness Team |
Data publicării:

Într-o perioadă a schimbărilor semnificative, elevii care aleg drumul excelenței sunt cei care vor moșteni viitorul. CECCAR a ales să le consolideze acest drum și și-a asumat, alături de Ministerul Educației, rolul de promotor al educației financiar-contabile pentru noile generații, printr-o competiție care CONTează pentru traseul lor profesional.

Cea de-a doua ediție a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, inițiat anul trecut de minister, în colaborare cu CECCAR, își va afla marii câștigători la finalul acestei săptămâni. Vineri, 31 mai a.c., elevii cu cele mai bune rezultate obținute la nivel județean și-au etalat competențele în domeniul financiar-contabil în etapa națională a concursului. Adresată elevilor de clasa a XI-a, filiera tehnologică, profil Servicii, calificarea profesională de Tehnician în activități economice, competiția a adus la București primii doi clasați la faza județeană. Astfel, 82 de elevi din 37 de județe au concurat pentru a-și demonstra excelența în domeniul financiar-contabil. La fel ca anul trecut, gazda finalei a fost Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din București.

Ceremonia inaugurală a etapei naționale a avut loc joi, 30 mai a.c., la Academia de Studii Economice (ASE), la care au participat prof. dr. Ionel Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, prof. Nicoleta Negoianu, inspector-școlar pentru Învățământ profesional și tehnic în cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Iuliana Țugui, președinte executiv al comisiei centrale de elaborare a subiectelor concursului, prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, vicepreședinte al Consiliului superior al CECCAR, Aurel Andrei, președintele CECCAR Filiala București, conf. univ. dr. Mirela Nichita, prodecan în cadrul Facultății de Contabilitate și Informatică de Gestiune (ASE), prof. Roxana Carmen Ionescu, directorul Colegiului Economic „Virgil Madgearu” din București.

Festivitatea de premiere va avea loc sâmbătă, 1 iunie, în Aula Magna a Academiei de Studii Economice, unde vor fi anunțați și recompensanți cei mai buni dintre cei mai buni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.3291
Diferența -0.0465
Zi precendentă 4.3756
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3291 RON
GBP flag1 GBP = 5.7890 RON
CHF flag1 CHF = 5.3406 RON
AUD flag1 AUD = 2.7722 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1298 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4183 RON
SEK flag1 SEK = 0.4558 RON
XAU flag1 XAU = 480.8399 RON
Monede Crypto
1 BTC = 393138.69RON
1 ETH = 7364.41RON
1 LTC = 358.19RON
1 XRP = 9.31RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17167.070.56%
BET-BK3188.320.28%
BET-EF936.620.64%
BET-FI60753.230.36%
BET-NG1241.940.58%
BET-TR37856.270.56%
BET-TRN36796.170.56%
BET-XT1471.620.49%
BET-XT-TR3190.070.49%
BET-XT-TRN3107.390.49%
BETAeRO840.38-0.55%
BETPlus2531.840.50%
RTL38370.820.64%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel