În acest context, Ministerul Agriculturii a anunțat că Programul Investalim nu a fost oprit înainte de termen, cererile urmând să se depună în continuare, până la data limită anunţată, respectiv 27 decembrie 2023, ora 16:30.
Sesiune prelungită
"Pentru a se asigura derularea corectă a sesiunii de depunere a proiectelor, astfel încât să se poată răspunde solicitărilor procesatorilor români privind pregătirea documentelor care sunt complexe şi atipice, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a anunţat în mod transparent prelungirea până la data de 27 decembrie 2023 a sesiunii de depunere a solicitărilor pentru finanţarea acordată prin Programul naţional de dezvoltare şi susţinere a industriei alimentare Investalim", se menţionează în comunicatul MADR.
Altă dinamică
Potrivit sursei citate, depunerea cererilor de acord pentru proiectele de investiţii finanţate prin Investalim are altă dinamică în comparaţie cu cea specifică intervenţiilor din PS PAC 2027, de aceea ritmul depunerilor pentru Investalim nu este un indicator al performanţei acestui program. Se precizează, totodată, că proiectul depus în cadrul sesiunii 2023 a Investalim nu a fost retras şi este înregistrat în sistemul electronic de depunere a cererilor de acord disponibil pe www.afir.ro.
Explicații
"Subliniem că nu a mai fost vizibil proiectul depus pentru Investalim pentru că în aplicaţia de contorizare a PS PAC 2027 nu sunt afişate şi proiectele aferente schemelor finanţate prin alte programe, respectiv prin schema Investalim şi schema pentru energie regenerabilă. Pentru aceste scheme se aplică anunţ concurenţial, astfel încât depunerea propunerilor de proiecte are la bază procedura de ofertare concurenţială şi vor fi depuse şi evaluate conform procedurii competitive pe baza punctajului obţinut după încheierea sesiunii de depunere", se arată în comunicat.
Nu există praguri de calitate
MADR subliniază că trebuie avut în vedere şi faptul că depunerea şi înregistrarea cererilor de acord nu se opreşte la atingerea sau depăşirea alocării financiare pentru respectiva sesiune şi astfel nu se poate închide sesiunea înainte de data limită.
"Ţinând cont de acest aspect, trebuie avut în vedere şi faptul că depunerea şi înregistrarea cererilor de acord prin Investalim nu au aceleaşi reguli ca depunerea cererilor de finanţare prin Planul Strategic PAC 2023 - 2027 (PS PAC 2027) - mai exact, nu există praguri de calitate, nu există plafon maxim de acceptare a proiectelor, nu se aplică mecanismul de 5 zile de exceptare de la închiderea sesiunii", precizează ministerul.
Programul naţional de dezvoltare şi susţinere a industriei alimentare Investalim se implementează în perioada 2023 - 2026 prin schema de ajutor de stat Investalim, care dispune de un buget total de 590 de milioane de euro, asigurat de la bugetul de stat. Sesiunea pentru depunerea cererilor de acord din 2023, cu o alocare totală de aproximativ 147,5 milioane de euro, s-a deschis în data de 27 octombrie 2023, ora 8:30.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.