Publicitate
”Ministrul de Finanțe aprobă deschiderile de buget, adică vreau să țin în frâu cheltuielile pe fiecare lună. Nu vreau ca la sfârșitul anului să ne trezim că depășim deficitul. Lunar trebuie să știm exact care sunt cheltuielile”, a declarat Eugen Teodorovici, adăugând că ordonatorii principali de credite vor trebui să cheltuiască banii strict pentru ce au fost alocați fără să mai poată muta fondurile de la un capitol al bugetului la altul.
În plus, Teodorovici vrea ca instituțiile subordonate ministerelor să devină mai eficiente din punct de vedere economic. ”Fiecare ministru în parte trebuie să aibă un comportament de ministru de Finanțe (...) De exemplu, cum pot să accept ca portul Constanța să aibă un profit de numai 20 de milioane? Are în subordinea o listă de companii care trăiesc doar din închirieri de spații”, a spus Teodorovici.
Citește și: Guvernul a adoptat bugetul. Care sunt indicatorii pe care este construit
Unele dintre entitățile publice ar putea fi chiar desființate, dacă se dovedește că existența lor nu se justifică sau că au atribuții care sunt exercitate și de alte instituții.
Bugetul pe 2019 a fost adoptat, în formai finală, în ședința de Guvern de vineri și a fost trimis deja Parlamentului, care va stabili calendarul de adoptare la începutul săptămânii viitoare. Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici a spus că respectarea deficitului este condiționată de reformarea unor domenii de activitate.
Creșterea PIB este previzionată la 5,5% față de anul precedent, PIB-ul ajungând la 1.022 de miliarde de lei. Creșterea PIB față de 2016 este de 33,6%. Deficitul bugetar va fi de 2,55%.
”Este un deficit pe care îl putem menține, dar este necesar un efort comun din partea întregii echipe guvernamentale de patru zone de reformă: asistență socială, sănătate, investiții și administrație locală și centrală”, a declarat Eugen Teodorovici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.