Miniştrii şi joburile lor. De unde au încasat prima leafă

Andreea Craciun |
Data actualizării: | Data publicării:
Viorica Dăncilă a fost angajata Petrom timp de 21 de ani
Viorica Dăncilă a fost angajata Petrom timp de 21 de ani

Experiența profesională în mediul privat a miniștrilor variază considerabil. Unii nu au lucrat decât la stat, precum diplomații Teodor Meleșcanu și George Ciamba sau ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, în timp ce alții au apucat să lucreze în societăți comerciale doar pe vremea când erau proprietate a statului, cum este cazul ministrului Agriculturii, Petre Daea. În majoritatea cazurilor, actualii miniștri au renunțat la activitatea din privat în favoarea funcțiilor primite în administrația locală sau în alte instituții de stat.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a absolvit Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești și a activat în domeniul în care s-a pregătit timp de peste 20 de ani, între 1988 și 2009, interval în care a lucrat în serviciul de monitorizare a producției din cadrul Petrom. În 2009, a devenit europarlamentar așa că a trebuit să renunțe la postul din mediul privat. La Petrom lucrează și soțul ei, Cristinel Dăncilă, șeful sucursalei din Argeș.

Aceeași universitate a absolvit-o și vicepremierul Grațiela Leocadia Gavrilescu. Ea a obținut prima funcție de demnitate publică în 2004, când a devenit viceprimar al Ploieștilor. Până atunci a fost inginer la Arpacor Bucov. În perioada 1996-2004 a fost chiar director general al companiei. Vicepremierul Viorel Ștefan este economist și a început să lucreze în 1980, la Navrom Galați. În 1991-1996 a fost directorul general al companiei, după care a devenit parlamentar. Al treilea vicepremier, Ana Birchall, a devenit, imediat după absolvirea dreptului, șefului oficiului juridic la Omniasig (1996-1998). După un scurt interludiu pentru aprofundarea studiilor, Birchall a profesat un an ca avocat la New York.

Citește și: Miniștrii cu expertiză de la ”școala vieții”. Ei au fost acceptaţi de Iohannis

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a lucrat șase ani (1996-2002) la Banca Agricolă, ulterior Raiffeisen, mai întâi ca referent, apoi ca teller front office. Gabriel Leș, ministrul Apărării, a avut două firme în Satu Mare, de care s-a ocupat în perioada 1992-2004. Noul ministru al Muncii, Marius Budăi a fost reprezentant zonal al unei firme de curierat timp de șapte ani (2001-2008) și administrator al alteia din industria alimentară timp de doi ani (2007-2009). După obținerea diplomei de inginer chimist în 1984, actualul ministru al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, s-a angajat compania de cosmetice Miraj, unde a lucrat 10 ani. Între 1995 și 2000 a fost președinte la Gerovital Cosmetics.

Ministrul Economiei, Niculae Bădălău, a fost manager al unei companii în perioada 2010-2012. Până la prima funcție publică, în 2009, ministrul pentru Comerț și Mediul de Afaceri, Ștefan-Radu Oprea, a activat 19 ani în mediul privat, în mai multe companii cu specific divers: manufacturie, comerț cu utilaje, construcții. În 2000-2009, a fost administrator la Urban ICIM Ploiești, companie specializată în construcții civile și industriale. Sorina Pintea, ministrul Sănătății, este de profesie economist și a lucrat în diverse instituții sau în firme de stat. Singura excepție este activitatea de consultant al unei firme din Baia Mare, în 2007-2009, care se ocupă de elaborarea de proiecte pentru obținerea de finanțare europenă.

Citește și:Topul miniştrilor universali. Salturi surprinzătoare în Guvern

Ioan Deneș, ministrul Apelor și Pădurilor, a renunțat la cariera de profesor în 1997 pentru a deveni director comercial la companii din Beclean și Dej, până în 2012 când a fost ales senator. Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a activat doi ani ca inginer agronom. Viorel Ilie, ministrul pentru Relația cu Parlamentul, a fost inginer în perioada 1991-1997, iar în 2000-2008 a fost director și administrator al unei firme din Moinești, oraș al cărui primar a devenit în 2008.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9766
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.7317
Diferența 0.0147
Zi precendentă 4.717
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9766 RON
USD flag1 USD = 4.7317 RON
GBP flag1 GBP = 5.9743 RON
CHF flag1 CHF = 5.3535 RON
AUD flag1 AUD = 3.0801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3872 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4280 RON
SEK flag1 SEK = 0.4288 RON
XAU flag1 XAU = 405.9099 RON
Monede Crypto
1 BTC = 464553.43RON
1 ETH = 15735.50RON
1 LTC = 424.10RON
1 XRP = 6.20RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.59%
6 luni: 5.63%
12 luni: 5.68%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17302.900.63%
BET-BK3221.640.41%
BET-EF929.350.69%
BET-FI60662.120.61%
BET-NG1219.650.92%
BET-TR38161.220.63%
BET-TRN37092.260.63%
BET-XT1485.430.59%
BET-XT-TR3220.460.59%
BET-XT-TRN3136.900.59%
BETAeRO921.78-0.46%
BETPlus2560.280.63%
RTL38306.500.68%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel