Miliarde de euro pentru şcolile din zonele mai sărace ale Germaniei

Mara Ivan |
Data publicării:
Elevi în clasă / FOTO: Freepik
Elevi în clasă / FOTO: Freepik

Criza economică traversată de Germania, prima economie a Europei, dar considerată acum de unii ”bolnavul” Europei, nu a împiedicat însă Guvernul de la Berlin să aloce sume importante pentru Educație. 

Prin urmare, Germania va cheltui miliarde de euro pentru a sprijini şcolile din zonele mai sărace ale ţării după decizie luată vineri de reprezentanţi ai guvernelor federal şi regionale, relatează dpa.

Guvernul federal va aloca anual un miliard de euro în cadrul acestui program, în timp ce guvernele regionale vor contribui cu fonduri similiare, suma totală investită urmând să ajungă la circa 20 de miliarde de euro pe o perioadă de 10 ani.

La preluarea puterii, Guvernul federal s-a angajat să îmbunătăţească oportunităţile educaţionale ale tinerilor, indiferent de nivelurile de venit ale părinţilor. Conform ultimelor studii realizate pe această temă, copiii cu părinţi bogaţi se descurcă mai bine în sistemul de învăţământ al ţării.

Programul îşi propune, de asemenea, să stimuleze citirea, scrisul şi abilităţile matematice, în condiţiile în care nivelurile de competenţe sunt în scădere în şcoli, cu elevi care se confruntă cu probleme la lectură, la redactarea fără greșeli a unui text sau la efectuarea de calcule simple.  Mulți nu reuşesc să absolve într-o etapă ulterioară.

Banii vor fi destinaţi pentru o finanţare suplimentară a circa 4.000 de şcoli şi şcoli profesionale, pentru a ajuta aproximativ un milion de elevi. Germania are în total circa 40.000 de şcoli, cu un număr de aproximativ 11 milioane de elevi.

Părţile esenţiale ale programului au fost dezvăluite de guvernul federal şi cele regionale în septembrie, iar alte detalii urmează să fie oferite vineri de la ministrul educaţiei, Bettina Stark-Watzinger.

Citește și De ce Germania va număra, curând, prea mulți profesori

Citește și Directorii școlilor vor primi o creștere salarială. Grilele cu noile lefuri

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.3756
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3756
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3756 RON
GBP flag1 GBP = 5.7940 RON
CHF flag1 CHF = 5.3554 RON
AUD flag1 AUD = 2.7801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.1510 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4153 RON
SEK flag1 SEK = 0.4498 RON
XAU flag1 XAU = 467.2986 RON
Monede Crypto
1 BTC = 369579.19RON
1 ETH = 6963.29RON
1 LTC = 334.30RON
1 XRP = 9.02RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17071.850.07%
BET-BK3179.300.04%
BET-EF930.640.08%
BET-FI60535.950.69%
BET-NG1234.820.05%
BET-TR37646.290.07%
BET-TRN36592.070.07%
BET-XT1464.390.12%
BET-XT-TR3174.410.12%
BET-XT-TRN3092.130.12%
BETAeRO845.040.30%
BETPlus2519.210.06%
RTL38126.600.08%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel