Miliarde de euro pentru dezvoltare. Comisia Europeană a aprobat primele programe regionale ale României pentru 2021-2027

DCBusiness Team |
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a primit aprobarea oficială din partea Comisiei Europene a primelor programe regionale aferente perioadei de programare 2021-2027, respectiv Programul Regional Vest și Programul Regional Sud-Muntenia.

Atât Programul Regional Vest, cât și Programul Regional Sud-Muntenia propun intervenții pentru dezvoltarea capacității de cercetare, dezvoltare, inovare și digitalizare, creșterea performanței energetice a fondului existent de clădiri publice și rezidențiale, valorificarea spațiilor degradate de la nivelul orașelor, mobilitatea urbană sustenabilă, investiții  în rețeaua de drumuri județene și în infrastructura educațională, precum și acțiuni de valorificare a potențialului cultural, turistic și balnear.

Cele 8 Programe Regionale aferente perioadei 2021-2027 au fost elaborate în așa fel încât să fie permis transferul de competenţe administrative şi financiare de la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale, împreună cu resursele financiare necesare exercitării acestora.

„Este un moment mult așteptat pentru debirocratizare și pentru dezvoltarea echilibrată în toate regiunile. În perioada de programare 2021-2027, ne-am concentrat pe anumite elemente strategice, dintre care o prioritate a reprezentat-o descentralizarea finanțărilor pentru regiuni pentru a fi cât mai aproape de beneficiari și de nevoile specifice pe care le au comunitățile locale. Pentru asigurarea coeziunii economice și sociale și redresării tendinței de adâncire a decalajelor între regiunile mai dezvoltate și cele mai puțin dezvoltate, era necesară o abordare integrată a problemelor teritoriale, atât la nivel urban, cât și la nivelul unor microregiuni definite prin anumite trăsături specifice. Prin cele 8 PR-uri, vorbim despre o alocare totală de peste 11 miliarde de euro pentru implementarea de măsuri economice pentru eficiență energetică, transport, infrastructură verde și educație. Acum, autoritățile locale își pot lua soarta în propriile mâini, pentru a răspunde de viitorul celor pe care îi reprezintă”, a declarat domnul ministru Marcel Boloș.

 

Obiectivele asumate de PR Vest și PR Sud-Muntenia

 

Programul Regional Vest beneficiază de o alocare totală de 1.179.093.826 euro și susține, prin priorități de finanțare specifice, transformarea regiunii într-o regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice (alocare de 236,10 mil. euro), cu orașe Smart și o administrație digitalizată (34,11 mil. euro), cu orașe prietenoase cu mediul (alocare totală 156,79 mil. euro), cu mobilitate urbană sustenabilă (alocare totală 157,36 mil. euro) și accesibilă (alocare totală 158,36 milioane euro), o regiune educată și atractivă (alocare totală 193,95 mil. euro) și, nu în ultimul rând, o regiune pentru cetățeni  (alocare totală 193,01 mil. euro). Pentru intervențiile dedicate asistenței tehnice este prevăzută o alocare financiară de 49,37 mil. euro.

Programul Regional Sud-Muntenia beneficiază de o alocare totală de 1.576.796.471 euro și susține, prin priorități de finanțare specifice, transformarea regiunii într-o regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice (423,93 mil. euro), cu orașe prietenoase cu mediul (365,49 mil. euro), cu mobilitate urbană durabilă (215,99 mil. euro) și mai accesibilă (alocare totală 225,14 mil. euro), o regiune mai educată (76,06 mil. euro) și mai atractivă (203,58 mil. euro). Pentru intervențiile dedicate asistenței tehnice este prevăzută o alocare financiară de 66,57 mil. euro.

Programul Regional Vest a fost aprobat de Comisia Europeană prin Decizia de punere în aplicare nr. C(2022) 7252/07.10.2022) și Programul Regional Sud-Muntenia a fost aprobat de Comisia Europeană prin Decizia de punere în aplicare nr. C(2022) 7253/07.10.2022. Deciziile au fost emise cu data de 7 octombrie și comunicate prin sistemul informatic care asigură interfața Comisiei Europeane cu România în data de 11 octombrie.

 

Descentralizarea fondurilor europene

 

La finele lunii iunie, Guvernul a aprobat o Ordonanță de Urgență care completează cadrul legal necesar exercitării de către Agențiile pentru Dezvoltare Regională (ADR) a atribuțiilor care derivă din îndeplinirea calității de autoritate de management (AM) în domeniul dezvoltării regionale precum și în domeniul prevenirii, constatării și sancționării neregulilor.

Actul normativ are în vedere ca ADR să fie de deplin funcționale în cel mai scurt timp, pentru a evita eventuale întârzieri în demararea implementării programelor regionale și, totodată, riscul de dezangajare a fondurilor externe nerambursabile cu această destinație.

Prin soluțiile legislative prevăzute, ordonanța permite ca deciziile luate de către ADR în procesul de gestionare și control al programelor regionale să aibă forță juridică obligatorie pentru solicitanți, beneficiari sau alte entități cu care intră în raporturi juridice în exercitarea funcțiilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 413797.20RON
1 ETH = 7898.09RON
1 LTC = 380.12RON
1 XRP = 9.65RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17431.760.33%
BET-BK3257.670.33%
BET-EF949.160.33%
BET-FI60596.170.00%
BET-NG1260.170.49%
BET-TR38439.950.33%
BET-TRN37363.510.33%
BET-XT1492.080.28%
BET-XT-TR3234.420.28%
BET-XT-TRN3150.590.28%
BETAeRO838.08-0.50%
BETPlus2569.710.31%
RTL38910.550.33%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel