Mijloc de transport alternativ pentru bucureșteni. E ceva electric

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
E nevoie inclusiv de aplicație pe telefonul mobil
E nevoie inclusiv de aplicație pe telefonul mobil

Municipiul Bucureşti ar putea încheia un acord de cooperare cu SC Hub Work SRL, în vederea implementării unui proiect-pilot de transport alternativ de tipul "Electric Scooter Sharing". 

Consilierii municipali urmează să dezbată un proiect de hotărâre vizând acest serviciu, care va permite cetăţenilor să împrumute o trotinetă electrică pentru o perioadă scurtă de timp. Proiectul se bazează pe un dispozitiv discret montat pe trotineta electrică, având o serie de funcţii controlabile printr-o aplicaţie de smartphone.

"Hub Work SRL lansează proiectul FLOW în România, începând cu un număr de 640 de trotinete şi 320 de staţii de încărcare, urmând să ajungă la 640 de staţii. Proiectul vizează amplasarea staţiilor de încărcare lângă 13 staţii de metrou. Acesta se bazează pe o independenţă a acţiunii utilizatorului în sensul că acesta poate ridica sau poate parca trotineta electrică într-o multitudine de spaţii create în puncte esenţiale ale oraşului", prevede acordul de cooperare.

Cine suportă costurile

Interacţiunea utilizatorului cu acest serviciu se va realiza prin intermediul telefonului mobil sau al unui dispozitiv similar şi al aplicaţiei mobile FLOW. Serviciul permite: identificarea unei trotinete electrice disponibile, deblocarea şi utilizarea acesteia, plata prin intermediul aplicaţiei mobile, GPS tracking-ul sau senzorii de mişcare. Aplicaţia va putea oferi şi informaţii relevante în ceea ce priveşte cererea de transport, distanţele parcurse sau traseele/zonele de interes.

Citește și Trotinete electrice pentru Bucureșteni. Cât costă închirierea

Toate costurile legate de implementarea proiectului pilot vor fi suportate de către SC Hub Work SRL. Firma se obligă ca la finalul perioadei de utilizare trotinetele electrice să fie parcate doar în spaţiile indicate de către aplicaţie. Aplicaţia FLOW va fi utilizată în sistem integrat de către Municipalitate în vederea dezvoltării infrastructurii de transport alternativ. De asemenea, firma respectivă va pune la dispoziţia cetăţenilor parcări în format fizic pentru trotinetele electrice şi parcări în format virtual.

Potrivit expunerii de motive, trotinetele electrice vor fi limitate la o viteză maximă de 25 km/h, astfel încât, potrivit OUG 195/2002, se vor încadra la categoria moped şi nu la categoriile de vehicule pentru care se eliberează permis de conducere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 500407.46RON
1 ETH = 15277.06RON
1 LTC = 558.07RON
1 XRP = 14.80RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel