Moralul consumatorilor germani, la pământ. Este un minim ISTORIC

Simona Haiduc |
Data publicării:
Starea de spirit puternic afectată de ceea ce se întâmplă în lume
Starea de spirit puternic afectată de ceea ce se întâmplă în lume

Pe fondul războiului din Ucraina, care a alimentat creșterea ratei inflației, moralul consumatorilor germani ar urma să coboare în luna mai la cel mai scăzut nivel din istorie, potrivit barometrului GfK publicat miercuri.

Institutul GfK preconizează un indice de -26,5 puncte, în scădere cu 10,8 puncte față de aprilie, care a fost la rândul său revizuit în scădere la -15,7 puncte, potrivit sondajului său realizat pe un eșantion de 2.000 de persoane.

Astfel, acesta plonjează "la un nou minim istoric", potrivit GFK. Indicele se află de fapt sub ultimul său record din mai 2020, de -23,1 puncte, în timpul începerii pandemiei de coronavirus și a primelor confinări, potrivit GFK.

Speranțele au dispărut definitiv

"Războiul din Ucraina și inflația ridicată au dat o lovitură grea sentimentului consumatorilor", a comentat expertul GFK Rolf Bürkl într-un comunicat."Speranțele pentru o redresare ca urmare a relaxării restricțiilor legate de pandemie au dispărut definitiv", a adăugat el.

Consumatorii germani sunt îngrijorați în special de inflație, care a crescut vertiginos odată cu războiul din Ucraina, ajungând la 7,3% în martie, cel mai ridicat nivel de la reunificarea Germaniei.

La fel ca în întreaga Europă, această situație este determinată de prețurile la energie și de întreruperile lanțurilor de aprovizionare, care se agravează odată cu conflictul.

"Ratele ridicate ale inflației topesc puterea de cumpărare a consumatorilor", explică Gfk. În consecință, componenta perspective de venituri a indicelui a scăzut în aprilie la -31,3, de la -22,1 în martie, la -31,3.

Citește și Criza economică distruge micile afaceri. Cifrele care confirmă dezastrul

Extrem de expusă

Consumatorii sunt, de asemenea, mai puțin încrezători în perspectivele economice generale ale țării, indicele scăzând cu 7,5 puncte în aprilie, ajungând la -16,4.

Din cauza dependenței sale puternice de gazul rusesc și a ponderii industriei sale, Germania este mai expusă decât vecinii săi europeni la consecințele războiului din Ucraina.

Cea mai mare economie a Europei a înregistrat deja performanțe inferioare vecinilor săi europeni în 2021, din cauza penuriei de pe piețele internaționale în urma pandemiei Covid-19.

Comitetul Înțelepților, un grup influent de economiști care consiliază guvernul german, și-a redus la sfârșitul lunii martie prognoza de creștere pentru 2022 de la 4,6% la 1,8% din cauza conflictului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 472105.65RON
1 ETH = 15960.01RON
1 LTC = 482.24RON
1 XRP = 7.50RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel