Migranții pun din nou presiune pe granița dintre Ungaria și Serbia

Oana Pavelescu |
Data publicării:

La graniţa dintre Serbia şi Ungaria din judeţul Csongrád-Csanád, presiunea migratorie a atins marţi o cotă similară celei din 2015, a transmis, miercuri, către agenţia ungară de presă MTI, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Csongrad-Csanad.

Oficialul a relatat că marţi, în apropiere de graniţa dintre judeţul maghiar Csongrad-Csanad şi Serbia, poliţiştii şi militarii au oprit în 68 de rânduri persoane care au încercat să treacă ilegal graniţa, individual sau în grup.

Ungaria anunță restricții de circulație pentru vehiculele cu marfă

În decursul a 24 de ore, în zonele administrative aparţinătoare de Szeged, Asotthalom, Roszke, Kubekhaza, Deszk, Ujszentivan, Klarafalva şi Morahalom, respectiv la punctul de trecere a frontierei de pe autostradă, de la Röszke, oamenii legii au reţinut 267 de persoane care au încercat să treacă ilegal peste graniţă. Majoritatea au ajuns pe teritoriul Ungariei la est de râul Tisa.

În zorii zilei de miercuri, graniţa a fost forţată de alte grupuri mai numeroase: după ora două, la Deszk au fost prinse 15 persoane, iar înainte de ora cinci, alte 20. Poliţiştii i-au întors pe toţi din drum şi i-au însoţit până dincolo de gard.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența -0.0063
Zi precendentă 4.8347
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 495660.66RON
1 ETH = 16434.67RON
1 LTC = 645.94RON
1 XRP = 15.62RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16914.05-0.60%
BET-BK3177.39-0.51%
BET-EF917.84-0.53%
BET-FI62893.53-0.48%
BET-NG1224.49-0.33%
BET-TR37298.29-0.60%
BET-TRN36253.87-0.60%
BET-XT1460.97-0.61%
BET-XT-TR3167.02-0.61%
BET-XT-TRN3084.88-0.61%
BETAeRO877.54-1.00%
BETPlus2499.23-0.60%
RTL37660.33-0.54%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel