În Banat, în perioada 25 - 27 aprilie, media maximelor va fi de 19 - 20 grade. Ulterior datei de 27 aprilie, temperatura aerului va scădea spre valori ce se vor situa în jurul a 17 grade în medie. Din 30 aprilie şi până la sfârşitul intervalului, variaţiile termice vor fi în general nesemnificative, maxima regională caracteristică fiind de 18 - 20 de grade, în medie. Minimele vor scădea uşor, de la 9 grade la începutul intervalului, spre valori medii de 7 grade în data de 27 aprilie, apoi vor creşte uşor până spre 8 - 9 grade Celsius în 28 aprilie. După data de 28 aprilie şi până la sfârşitul intervalului, variaţiile temperaturii aerului vor fi nesemnificative, media regională a minimelor fiind de 7 - 8 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în intervalul 25 -30 aprilie, apoi din nou după data de 1 mai.
În Crişana, în intervalul 25 - 27 aprilie, media maximelor va fi de 18 - 19 grade Celsius. Ulterior datei de 27 aprilie, temperatura aerului va scădea spre 16 grade în medie, iar în intervalul 2 - 6 mai va creşte uşor până la valori de 18 grade. În ultimele zile ale celei de-a doua săptămâni de prognoză, maximele vor creşte uşor spre valori medii în jurul a 20 de grade. Minimele vor scădea de la 9 grade, în medie în prima zi a intervalului, spre valori medii în jurul a 6 grade, în data de 28 aprilie. Ulterior datei de 2 mai, şi până la sfârşitul intervalului, variaţiile vor fi nesemnificative, media regională a minimelor fiind de 7 - 8 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în intervalul 25 -29 aprilie, apoi din nou după data de 1 mai.
În Transilvania, în primele zile ale intervalului, media regională a maximelor va fi de 17 - 18 grade Celsius. Din 27 aprilie, media maximelor va scădea spre 13 grade, apoi vremea se va încălzi uşor şi treptat, astfel încât în intervalul 29 aprilie - 8 mai maximele vor fi cuprinse între 14 şi 17 grade, cele mai mici valori urmând a se înregistra în zilele de 29 şi 30 aprilie. Media minimelor va scădea de la 8 grade în 25 aprilie, până la valori în jurul a 4 grade în 27 aprilie, apoi va creşte uşor spre 6 grade în 28 aprilie. Ulterior datei de 28 aprilie, variaţiile minimelor vor fi nesemnificative, astfel încât media regională a intervalului 28 aprilie - 8 mai va fi de 5 - 6 grade Celsius. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare în intervalul 25 aprilie- 29 aprilie, apoi din nou în intervalul 3 - 8 mai.
În Maramureş, la începutul intervalului, media valorilor diurne va fi de 17 - 18 grade Celsius, apoi temperatura aerului va scădea, astfel că în ziua de 28 aprilie media maximelor se va situa în jurul a 14 grade. Ulterior, vremea se va încălzi treptat, astfel încât până în data de 1 mai se estimează a se înregistra valori maxime medii în jurul a 17 grade. După data de 6 mai, media maximelor va creşte uşor, astfel că până la sfârşitul intervalului vor fi 19 grade. Media minimelor va scădea de la 9 grade în 25 aprilie până la valori în jurul a 5 grade în 27 aprilie, apoi va creşte uşor spre 7 grade în 28 aprilie. Ulterior acestei date, temperatura aerului va scădea până la valori medii de 5 grade, apoi variaţiile vor fi nesemnificative în intervalul 29 aprilie - 1 mai. După data de 1 mai şi până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, media regională caracteristică va fi de 5 - 6 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare în intervalul 25 aprilie - 28 aprilie, apoi în intervalul 2 - 8 mai.
În Moldova, în primele două zile, media maximelor va fi de 21 - 22 de grade Celsius, apoi temperatura aerului va scădea până spre valori de 14 - 15 grade în ziua de 28 aprilie. Ulterior, vremea se va încălzi treptat, astfel încât în data de 5 mai media regională a maximelor va fi de până la 19 grade. Ulterior acestei date şi până la sfârşitul intervalului, variaţiile vor fi nesemnificative, maxima regională fiind de 18 - 19 grade, în medie. Minimele vor scădea de la 10 grade în medie la începutul intervalului spre valori în jurul a 7 grade în data de 27 aprilie, apoi vor creşte uşor până spre 8 grade în 28 aprilie şi ulterior acestei date va scădea din nou, de această dată până spre valori de 5 grade în 30 aprilie şi 1 mai. După data de 1 mai, tendinţa este de uşoară creştere, astfel încât media regională a intervalului 2 - 8 mai va fi de 6 - 8 grade Celsius. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare în intervalul 25 - 28 aprilie, apoi în intervalul 4 - 8 mai.
În zona Dobrogei, media maximelor va creşte de la 17 grade în prima zi spre valori de 22 de grade în 26 aprilie, apoi temperatura aerului va scădea treptat până la 14 grade în 29 aprilie. Ulterior acestei date, până în 2 mai nu vor fi variaţii de la o zi la alta, astfel încât media regională a maximelor va fi de 14 grade, apoi tendinţa temperaturii aerului va fi de creştere uşoară de la o zi la alta până spre valori medii maxime de 17 grade, în ultima parte a intervalului. În intervalul 25 - 28 aprilie, media regională a minimelor va fi de 10 - 11 grade Celsius. După data de 28 aprilie minimele vor scădea până spre valori medii în jurul a 7 grade în 30 aprilie, 1 şi 2 mai, apoi tendinţa temperaturii minime a aerului este de creştere treptată până spre valori în jurul a 10 grade în intervalul 6 - 8 mai. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare în 28 aprilie, respectiv în intervalul 3 - 8 mai.
În Muntenia, în primele zile ale intervalului media valorilor diurne va fi de 23 - 24 de grade, apoi temperatura aerului va scădea, astfel că în ziua de 29 aprilie se vor înregistra valori în jurul a 16 grade. Ulterior, vremea se va încălzi treptat, astfel încât media regională a maximelor în intervalul 30 aprilie - 8 mai va fi cuprinsă între 16 şi 20 de grade. Media minimelor va scădea de la 11 grade în 25 aprilie până la valori în jurul a 8 grade în 26 şi 27 aprilie, apoi va creşte uşor spre 9 grade în 28 aprilie. Ulterior datei de 28 aprilie, temperatura aerului va scădea până la valori medii de 6 grade (în 30 aprilie), apoi variaţiile vor fi nesemnificative. După data de 2 mai şi până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, tendinţa temperaturii aerului va fi de creştere uşoară, astfel încât până la sfârşitul intervalului media minimelor va fi de 8 grade Celsius. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare în zilele de 27 şi 28 aprilie, respectiv în intervalul 6 - 8 mai.
În Oltenia, în intervalul 25 - 27 aprilie, media valorilor diurne va fi de 22 de grade, apoi temperatura aerului va scădea până spre 16 - 17 grade Celsius în intervalul 28 - 30 aprilie. Ulterior, vremea se va încălzi treptat, astfel încât media regională a maximelor, în intervalul 30 aprilie - 8 mai, va fi cuprinsă între 17 şi 20 de grade, valorile mai mici urmând a se înregistra în primele zile ale intervalului. Media minimelor va scădea de la 10 grade, în 25 aprilie, până la valori în jurul a 8 grade, în 26 şi 27 aprilie, apoi va creşte uşor spre 10 grade în data de 28 aprilie. Ulterior datei de 28 aprilie, temperatura aerului va scădea până la valori medii de 6 grade în data de 2 mai. După data de 2 mai şi până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, tendinţa temperaturii aerului este de creştere uşoară, astfel încât până la sfârşitul intervalului media minimelor va fi de 8 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare în zilele de 27 şi 28 aprilie, respectiv în zilele de 7 şi 8 mai.
La munte, în intervalul 25 - 27 aprilie, media valorilor diurne va fi de 9 - 10 grade, apoi temperatura aerului va scădea până spre 6 grade în zilele de 28 şi 29 aprilie. Ulterior, vremea se va încălzi, urmând a se înregistra în medie 8 grade în intervalul 1 - 4 mai. După data de 4 mai şi până la sfârşitul intervalului, media regională a maximelor va fi de 9 - 10 grade. Media minimelor va scădea de la 4 grade, în data de 25 aprilie, până la valori în jurul valorii de 0 grade în data de 2 mai, apoi va creşte uşor până la sfârşitul intervalului spre valori în jurul a 2 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată pe tot parcursul intervalului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.