Mesaj încurajator al lui Daniel Dăianu: Deocamdată stăm bine

DCBusiness Team |
Data publicării:
Daniel Dăianu
Daniel Dăianu

România stă încă relativ bine în ceea ce priveşte datoria publică, în jur de 50%, dar necazul nostru îl constituie deficitul bugetar, a declarat, marţi, Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal, la conferinţă cu tema "Anul Financiar 2024", organizată de FinMedia şi Piaţa Financiară.

Publicitate

"În Europa acum s-a ajuns la o înţelegere între Parlament şi Comisie, Consiliu în privinţa noii structuri de guvernanţă economică, noile reguli fiscale, care sunt noi şi nu prea noi. Ce se încearcă în esenţă este de a face sistemul de guvernanţă să fie mai flexibil. De ce? Pentru că, urmare a crizei financiare, pandemiei, a consecinţelor, nevoii de a finanţa tranziţia energetică şi nu ultimamente din cauza războiului din Ucraina, care are efecte uneori devastatoare, datoriile publice au crescut foarte mult. Deşi imediat după prima intervenţie a băncilor centrale şi iniţierea programului de QE, relaxare cantitativă, a existat un angajament ferm de a reveni cu traiectorii pe o pantă descendentă, traiectorii de evoluţie a datoriilor publice care crescuseră foarte mult. Îmi aduc aminte că în Irlanda deficitul bugetar depăşise 30% pentru că preluaseră necazurile din bilanţurile băncilor comerciale. Dar acum s-a ajuns la o înţelegere. Se doreşte această flexibilitate. Avem nu puţine state europene care au datorii publice de peste 100% din PIB. Acum ai spune da, România stă foarte bine. România, în ceea ce priveşte datoria publică, anticipez puţin, stă încă, hai să spunem, relativ bine. Pentru că să ai o datorie publică în jur de 50% pare, să spunem, rezonabil", a spus Daniel Dăianu.

Media datoriei publice în zona euro este de peste 80% din PIB.

"Necazul nostru este altul, este dimensiunea deficitului bugetar, care nu are o componentă conjuncturală, care ar dispărea, să spunem, fie şi în mod gradual, de la sine. Faptul că s-a revenit la normal cu veniturile şi cheltuielile are componentă structural, oricât de controversată ar fi această noţiune de deficit structural", a afirmat Daniel Dăianu.

Preşedintele Consiliului Fiscal a afirmat că deficitul bugetar pentru anul acesta se va situa în jurul a 6,4% din PIB, după ce anul trecut a fost de 5,7%, cifra atinsă prin tăierea cheltuielilor de capital. El a declarat că României îi va fi greu să reducă nivelul deficitului bugetar.

"Este clar că regimul fiscal va trebui să se schimbe în continuare. A început, este un proces, dar va trebui să evolueze în sensul acestei ţinte, a creşte veniturile fiscale. Şi aici ai de ameliorat colectarea. ANAF trebuie să funcţioneze mai bine, vămile trebuie să funcţioneze altfel, nu spun mult mai bine, altfel. Pentru că evaziunea fiscală, evitarea plăţii taxelor şi impozitelor, tax avoidance, au condus la acest nivel foarte jos, dar şi regimul fiscal din România, nu numai tax avoidance. Şi aţi văzut şi dumneavoastră între două alternative pe care chiar premierul României le-a evocat, nu, să revii la o cotă unică, dar o autentică cotă unică, nu care a fost lipsă de conţinut, sau impozitare progresivă. Nu ştiu ce se va face. Acestea sunt decizii politice. Este clar însă că nu poţi să rămâi cu venituri fiscale îngheţate în jur de 27% din produsul intern brut", a spus Daniel Dăianu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9748
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9748
USD
Azi 4.786
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.786
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9748 RON
USD flag1 USD = 4.7860 RON
GBP flag1 GBP = 6.0002 RON
CHF flag1 CHF = 5.3158 RON
AUD flag1 AUD = 2.9837 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3250 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4199 RON
SEK flag1 SEK = 0.4324 RON
XAU flag1 XAU = 402.6698 RON
Monede Crypto
1 BTC = 470360.81RON
1 ETH = 16431.30RON
1 LTC = 514.45RON
1 XRP = 10.78RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16857.730.77%
BET-BK3152.260.73%
BET-EF916.020.81%
BET-FI61313.55-0.15%
BET-NG1213.860.52%
BET-TR37174.130.77%
BET-TRN36133.200.77%
BET-XT1454.820.64%
BET-XT-TR3153.690.64%
BET-XT-TRN3071.880.64%
BETAeRO871.90-0.19%
BETPlus2492.100.74%
RTL37504.830.66%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel