Mesaj de la Bruxelles: OPORTUNITĂŢI neaşteptate pentru România, în plin război Rusia-Ucraina

Dana Mihai |
Data publicării:
EXCLUSIV

Cristian Bușoi, președinte Comisia Industrie, Cercetare și Energie (ITRE), Parlamentul European, a vorbit despre oportunitățile României în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, în cadrul dezbaterii online "Criza energetică - soluții la problemele momentului", realizată de trustul de presă DC Media Group.

Publicitate

"Interconectările între România și alte țări europene reprezintă o prioritate pentru reprezentanții României în Parlamentul European. Avem lista de investiții strategice "Project of Common Interest" în care și România a depus câteva proiecte și pe interconectarea cu gaz și pe interconectarea cu electricitate și pe depozite de gaz care sunt extrem de importante în acest moment, fiind una dintre soluțiile de a scăpa de dependența de gazul rusesc pe termen scurt.

Evident până în 2030 cât mai repede vrem să o eliminăm de tot și prin strategia RePowerYou, Comisia Europeană a venit deja cu câteva soluții pe care statele membre trebuie să le pună în aplicare. În mod eficient evitând partea legislativă cu depozitele de gaz care trebuie umplute și cu eventuala platformă de achiziție comună a gazelor la nivel european. Astăzi însă vom discuta cu coordonatorii grupurilor politice din Comisia ITRE situația la zi legată de impactul invaziei Ucrainei de către Rusia pe sistemul energetic european.

Însă evident dincolo de marile probleme pe care le aduce această invazie, acest război neprovocat și această agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei trebuie totuși să înțelegem că pot fi și unele oportunități. Cea mai importantă oportunitate este că putem să accelerăm, evident cu bani europeni și deja știți bine că Ministerul Energiei Ministerul Fondurilor Europene Investițiilor și Proiectelor Europene au lansat deja pe PNRR un ghid și curând se vor putea depune proiecte. Deci cu sprijinul banilor europeni, PNRR și fondul de modernizare pentru a crește capacitățile de producție, nu doar, dar în principal de energie electrică din surse regenerabile. Sunt scheme în mod evident pentru partea aceasta de stocare că vorbim de baterii sau de alt sistem de stocare." a spus Cristian Bușoi, președinte Comisia Industrie, Cercetare și Energie (ITRE), Parlamentul European.

"În actualul context politic se vorbește de un pachet general valabil pentru toate țările sau rămânem fracturați pe Nord, Sud, Est, Vest?", a întrebat Val Vâlcu.

"Sunt pentru fiecare țară anumite specificități care trebuie evident gândite. Știți bine că unele țări încep să se gândească să investească mult în terminalele Engie. În România va trebui să vedem în ce măsură acest lucru e fezabil, pentru că știți bine o întreagă discuție cum ar putea să treacă de anumite strâmtorii vase cu gaz lichefiat pentru a ajunge în portul din Marea Neagră. Pe noi însă ne interesează foarte mult BRUA cum aminteam mai devreme domnul secretar de stat și interconectările în sud cu Bulgaria, Grecia pentru a putea primi gaz din Azerbaidjan.

Ieşirea din criza energetică. Ovidiu Demetrescu: Investiţiile în acest domeniu au nevoie de cel puţin doi-trei ani

Peninsula Iberică de exemplu care are o mare oportunitate de a primi gaz din Algeria și acolo sunt cantități disponibile foarte mari, are problema de interconectare cu restul continentului, Spania, Franța și este și un proiect foarte important pentru Portugalia de a și crește și a și întări interconectarea cu Spania și atunci va avea dinspre Algeria. Dinspre Norvegia evident poate fi Engie, dar sunt deja interconectări făcute și se discută din ce în ce mai mult de parteneriatele strategice pe tema gazului cu Qatarul. În aceste zile este și Doha Forum și este și domnul Borel la Doha pentru a discuta ultimele detalii și cu Statele Unite ale Americii principalul partener strategic al României și al multor țări în Uniunea Europeană. Gazele Engie putând veni și dinspre SUA.", a explicat Cristian Bușoi, președinte Comisia Industrie, Cercetare și Energie (ITRE), Parlamentul European.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9748
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9748
USD
Azi 4.786
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.786
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9748 RON
USD flag1 USD = 4.7860 RON
GBP flag1 GBP = 6.0002 RON
CHF flag1 CHF = 5.3158 RON
AUD flag1 AUD = 2.9837 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3250 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4199 RON
SEK flag1 SEK = 0.4324 RON
XAU flag1 XAU = 402.6698 RON
Monede Crypto
1 BTC = 456894.96RON
1 ETH = 15892.44RON
1 LTC = 487.88RON
1 XRP = 10.30RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16857.730.77%
BET-BK3152.260.73%
BET-EF916.020.81%
BET-FI61313.55-0.15%
BET-NG1213.860.52%
BET-TR37174.130.77%
BET-TRN36133.200.77%
BET-XT1454.820.64%
BET-XT-TR3153.690.64%
BET-XT-TRN3071.880.64%
BETAeRO871.90-0.19%
BETPlus2492.100.74%
RTL37504.830.66%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel