Merkel avertizează Marea Britanie că nu poate dicta Europei termenii Brexit-ului

DCBusiness Team |
Data publicării:

Germania va susţine acordul ce ar urma să fie obţinut duminică asupra retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană şi speră că obiecţia Spaniei privind formularea din text legată de controversatul teritoriu britanic Gibraltar va putea fi rezolvată până atunci, a declarat miercuri cancelarul german Angela Merkel, potrivit Reuters. 

Premierul spaniol Pedro Sanchez a spus marţi că guvernul său va vota împotriva proiectului de acord privind Brexit-ul între UE şi Marea Britanie dacă fragmentul despre Gibraltar din înţelegere nu va fi modificat.

Gibraltarul ar urma să părăsească Uniunea Europeană alături de Marea Britanie în martie, deşi 96% din populaţia sa a votat la referendumul din 2016 pentru rămânerea în blocul comunitar.

Spania depune toate eforturile pentru a se asigura că va putea să exercite un drept de veto asupra viitoarei relaţii între UE şi teritoriul britanic Gibraltar, mergând până la a ameninţa cu blocarea acordului privind Brexit-ul.

"Ştim cât de dificile sunt discuţiile în Marea Britanie, dar pot spune, în numele Germaniei, că vom conveni asupra acestui acord de ieşire", a spus Merkel în parlament în timpul unei dezbateri privind bugetul.

"Avem încă o obiecţie din partea Spaniei. Nu pot spune exact cum vom rezolva această chestiune, dar sper că va fi rezolvată până duminică", a adăugat ea.

Totodată Merkel a ținut să precizeze că britanicii să nu se aștepre ca Europa să accepte un acord dictat de ei, unilateral.

UE urmează să aibă duminică un summit pentru a discuta despre proiectul de acord cu Marea Britanie privind Brexit-ul.

Markel a mai declarat că guvernul său regretă dar respectă decizia Marii Britanii de a părăsi UE. "Vrem - iar acest lucru este în interesul nostru fundamental - să avem o relaţie bună cu Marea Britanie şi în viitor", a adăugat ea.

În privinţa 'mecanismului de protecţie' ('backstop') irlandez, o politică de garanţie pentru a se evita o revenire la controalele de frontieră între provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda, stat membru al UE, a spus că este vorba de o situaţie care "este foarte greu de rezolvat". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9771
USD
Azi 4.5998
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.6005
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.5998 RON
GBP flag1 GBP = 5.9509 RON
CHF flag1 CHF = 5.2151 RON
AUD flag1 AUD = 2.8796 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.2014 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4393 RON
SEK flag1 SEK = 0.4599 RON
XAU flag1 XAU = 463.2781 RON
Monede Crypto
1 BTC = 386351.65RON
1 ETH = 8547.58RON
1 LTC = 374.79RON
1 XRP = 9.56RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel