Mercedes, dat în judecată de consumatori. Sancțiuni și pentru VW și BMW

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
VZBV estimează că în total 254.000 de vehicule Mercedes au fost rechemate la service în Germania.
VZBV estimează că în total 254.000 de vehicule Mercedes au fost rechemate la service în Germania.

Federaţia Asociaţiilor de Consumatori din Germania (VZBV) a intentat la Tribunalul din Stuttgart proces împotriva producătorului auto Daimler AG, acuzat de manipularea emisiilor în mod deliberat.

Procesul încearcă să stabilească un precedent care ar permite proprietarilor de maşini Mercedes GLC şi GLK să obţină compensaţii pentru că o serie de vehicule au fost echipate cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

VZBV estimează că în total 254.000 de vehicule Mercedes au fost rechemate la service în Germania.

Procesul face parte din scandalul emisiilor (Dieselgate), care a costat până acum rivalul Volkswagen peste 32 miliarde de euro pentru amenzi, penalităţi, costurile răscumpărărilor de vehicule şi alte litigii.

Citește și: Dacia apasă accelerația. Un nou model va fi prezentat la Munchen

Anul trecut, Daimler a ajuns la un acord în SUA, în valoare de aproape trei miliarde de dolari, pentru a soluţiona investigaţiile autorităţilor de reglementare şi procesele intentate de proprietarii vehicule echipate cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Într-un alt dosar, Comisia Europeană a amendat cu 502 milioane de euro constructorul auto german Volkswagen şi cu 373 milioane de euro producătorul BMW, pentru că au limitat concurenţa în domeniul sistemelor de epurare a gazelor de eşapament ale automobilelor diesel.

Analiştii susţin că la vehiculele incriminate sistemul de filtrare a emisiilor poluante este dezactivat când temperatura exterioară coboară sub un anumit nivel. Conform normelor europene în vigoare, această procedură nu este permisă decât în situaţia în care permite evitarea unui accident sau a pagubelor produse motorului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9749
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8373
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8373
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9749 RON
USD flag1 USD = 4.8373 RON
GBP flag1 GBP = 5.9967 RON
CHF flag1 CHF = 5.3185 RON
AUD flag1 AUD = 3.0067 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3594 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4246 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 412.9649 RON
Monede Crypto
1 BTC = 492717.75RON
1 ETH = 17779.01RON
1 LTC = 548.55RON
1 XRP = 11.70RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17031.701.86%
BET-BK3178.151.22%
BET-EF923.801.91%
BET-FI61732.64-0.46%
BET-NG1218.511.62%
BET-TR37557.741.86%
BET-TRN36506.071.86%
BET-XT1466.891.52%
BET-XT-TR3179.861.52%
BET-XT-TRN3097.381.52%
BETAeRO885.891.19%
BETPlus2519.201.86%
RTL37934.681.89%

Comunicate de presa

Conductă gaz
Iluminat public / Foto: Freepik

696 de solicitanți s-au înscris în cadrul Programului Iluminat Public 2024

Informații de la Administrația Fondului pentru...

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel