Medicii care au îngrijit răniții din Arhanghelsk nu au știut că pacienții erau radioactivi

Oana Pavelescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Accidentul nucleat din Arhanghelsk
Accidentul nucleat din Arhanghelsk

Medicii care au îngrijit răniții după accidentul nuclear din Arhanghelsk au fost obligați de agenți ai FSB (serviciile secrete din Rusia, fostul KGB) să semneze o declarație prin care se angajau să nu divulge nicio informație, au declarat cadre medicale pentru The Moscow Times.

Cei trei răniți au sosit la Spitalul Regional Arhanghelsk, la ora 16:30 ora locală, goi și infășurați în pungi de plastic translucide. Starea pacienților a determinat ca personalul medical să suspecteze că este vorba despre cazuri deosebit de grave și serioase. Însă singrua informație pe care au primit-o la acel moment a fost că a avut loc o explozie la o unitate militară din apropiere în jurul prânzului.

”Nimeni, nici directorii spitalului, nici Ministerul Sănătății, nici oficiali regionali sau guvernatorul, nu au notificat personalul spitalului că pacienții sunt radioactivi”, a declarat pentru The Moscow Times unul dintre chirurgii spitalului, în timpul unui interviu telefonic. ”Personalul spitalului aveau anumite suspiciuni, însă nimeni nu le-a spus că trebuie să se protejeze”.

Reamintim că pe data de 8 august a avut loc un accident după ce o rachetă cu încărcătură nucleară a explodat. După explozie nivelul radiațiilor a crescut de peste 20 de ori timp ce aproape 30 de minute, în localitatea Severodvinsk, cea mai mare din regeiune. Agenția nucleară rusă, Rusatoma spus că în urma accidentului au murit 5 oameni.

Déjà vu. Informații contradictorii. Kremlinul se încurcă în explicații după accidentul nuclear

Autoritățile din Rusia păstrează acest eveniment învăluit în mister. Agențiile givernamentale dau bucățele de informații din care unele în contradictoriu, acest comportament aducând aminte de modul în care au gestionat și accidentul nuclear de la Cernobîl din 1986.

După ce inițial au negat că nivelul radiațiilor ar fi urcat abrupt la 4 zile autoritățile au declarat că vor evacua satul Nyonoksa, aflat în apropierea amplasamentului militar. Nu după mult timp au spus că de fapt nu a fost ordonată evacuarea oamenilor. Lipsa informațiilpr a creat multă confuzie printre localnici, care speriați s-au grăbi să cumpere tot iodul din farmacii, substanță care limitează efectele negative după expunerea la radiații.

Acum, cel puțin unuia dintre medicii care a îngrijit pacienții aduși la spitalul regional, i-au fost depistați izotopi radioactivi în țesutul muscular.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0003
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.5115
Diferența -0.0441
Zi precendentă 4.5556
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.5115 RON
GBP flag1 GBP = 5.7821 RON
CHF flag1 CHF = 5.3594 RON
AUD flag1 AUD = 2.7136 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.1762 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0311 RON
NOK flag1 NOK = 0.4120 RON
SEK flag1 SEK = 0.4512 RON
XAU flag1 XAU = 441.8413 RON
Monede Crypto
1 BTC = 371557.30RON
1 ETH = 7404.09RON
1 LTC = 351.40RON
1 XRP = 9.19RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Donald Trump

Un mesaj fără precedent pentru Trump vine din Japonia

Un mesaj fără precedent din partea uneia...

Eric Demuth, CEO BitPanda

Sabotează Trump deliberat economia SUA? Șeful BitPanda spune că da și explică de ce

Fondatorul BitPanda spune că tarifele lui...

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel