Media valorii pensilor de serviciu se ridică la 18.771 lei. Cine sunt beneficiarii

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Bani
Bani

De pensiile de serviciu beneficiază categorii precum diplomați, funcționari publici parlamentari, aviatori, magistrați etc.

Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finele lunii ianuarie 2020, de 9.396 de persoane, în creştere cu 37 de persoane faţă de perioada similară din 2019, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Cei mai mulţi, respectiv 3.929, erau beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, în cazul acestora înregistrându-se şi cea mai mare pensie medie, respectiv 18.771 lei, din care 17.483 lei cota suportată din bugetul de stat, iar diferenţa din bugetul asigurărilor sociale de stat.

De Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României beneficiau 839 de persoane. Pensia medie era de 5.764 lei, din care 3.308 lei suportaţi de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 792 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.729 de lei (2.741 lei de la bugetul de stat).

Potrivit sursei citate, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.436 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 11.351 lei, din care 7.773 lei suportaţi din bugetul de stat.

Magistrații opresc activitatea pe termen nelimitat. Care este motivul

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 607 persoane, media fiind de 8.127 lei, din care 4.170 de lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.793 pensionari, pensia medie fiind de 4.622 lei, din care 2.701 lei suportaţi din bugetul de stat.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 28 ianuarie, proiectul privind eliminarea pensiilor speciale. Proiectul prevede eliminarea pensiile speciale, cu excepţia pensiilor militarilor şi poliţiştilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la legea care elimină pensiile de serviciu ale magistraţilor, adoptată de Camera Deputaţilor. De asemenea, Avocatul Poporului (AP) a sesizat Curtea Constituţională a României (CCR) cu excepţie de neconstituţionalitate cu privire la această lege.

Curtea Constituţională a României urmează să discute, pe 18 martie, sesizările Instanţei supreme şi Avocatului Poporului în legătură cu Legea privind abrogarea unor prevederi referitoare la pensiile de serviciu, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0005
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7871
Diferența -0.0037
Zi precendentă 4.7908
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7871 RON
GBP flag1 GBP = 6.0070 RON
CHF flag1 CHF = 5.3453 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3246 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4219 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.2660 RON
Monede Crypto
1 BTC = 449373.31RON
1 ETH = 16137.36RON
1 LTC = 489.39RON
1 XRP = 10.50RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16857.730.77%
BET-BK3152.260.73%
BET-EF916.020.81%
BET-FI61313.55-0.15%
BET-NG1213.860.52%
BET-TR37174.130.77%
BET-TRN36133.200.77%
BET-XT1454.820.64%
BET-XT-TR3153.690.64%
BET-XT-TRN3071.880.64%
BETAeRO871.90-0.19%
BETPlus2492.100.74%
RTL37504.830.66%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel