Nu au fost date publicităţii condiţiile financiare ale tranzacţiei, care ar urma să se finalizeze în următoarele săptămâni. Conform acordului, angajaţii vor fi păstraţi cel puţin doi ani în condiţii echivalente, iar Govor va plăti salariile.
Govor, care gestionează operaţiunile de franciză prin firma sa GiD LLC, a fost francizatul McDonald's din 2015 şi a ajutat compania americană să se extindă în Siberia, unde operează 25 de restaurante. McDonald's a generat anul trecut aproximativ 9%, sau două miliarde din veniturile sale în Rusia şi Ucraina.
McDonald's este prezent pe piaţa rusă de peste 30 de ani şi deţine aproximativ 84% din cele aproape 850 de restaurante din ţară. Luni, McDonalds a anunţat că părăseşte piaţa rusă, devenind unul din cele mai mari branduri globale care iese din Rusia.
"Criza umanitară provocată de războiul din Ucraina şi mediul impredictibil pentru a putea opera acolo a determinat McDonald's să pună capăt afacerii sale în Rusia care nu mai este sustenabilă şi nici în acord cu valorile McDonald's", se arată în comunicatul de luni al companiei.
Explozie a ofertelor de vânzare de terenuri, în vestul ţării. Cu cât îşi vând românii pământul
Plecarea are o mare pondere simbolică şi economică, întrucât lanţul de fast-food a fost printre primele mărci occidentale care au deschis o sucursală la Moscova în anii '90, imediat după desfiinţarea Uniunii Sovietice şi la puţin timp după căderea zidului de la Berlin, fiind totodată un simbol al încheierii Războiului Rece.
Pe 8 martie, McDonald's anunţase deja că îşi suspendă temporar afacerile în Rusia şi că închide aproximativ 850 dintre localurile sale după invazia rusă din Ucraina, dar a continuat să plătească personalul din această ţară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.