Cercetătorii au reuşit să observe această galaxie aşa cum arăta la 970 de milioane de ani după Big Bang. Observaţiile au indicat că MAMBO-9 conţine o cantitate uriaşă de gaze şi praf cosmic, ceea ce sugerează că este o gigantică maternitate stelară. O galaxie atât de masivă poate ajunge la niveluri record de formare de noi stele, producând în fiecare an mai multe mii de mase solare, prin comparaţie cu galaxia noastră, Calea Lactee, care produce, în medie, trei mase solare pe an. Ţinând cont de această rată extremă de formare de noi stele, este posibil ca galaxia MAMBO-9 să fi influenţat evoluţia Universului tânăr, conform comunicatului oamenilor de ştiinţă.
Se plimbă prin galaxie! Dar nu se știe de unde a venit
Galaxiile conţin miliarde de stele care îşi trimit lumina în întregul univers. Norii de gaze şi praf pot ascunde această lumină. Deşi astronomii au detectat pentru prima oară lumina de la MAMBO-9 în urmă cu un deceniu, telescoapele de atunci nu erau suficient de sensibile pentru a se putea determina cât de departe se află această galaxie. 'Astfel de galaxii au tendinţa de a sta ascunse la vedere', susţine Caitlin Casey, astronom de la Universitatea Texas din Austin şi coordonatorul studiului ce însoţeşte această descoperire.
'Ştim că (astfel de galaxii) sunt acolo, însă nu sunt uşor de găsit pentru că lumina emisă de stelele lor este ascunsă de nori de praf cosmic'. Radio-observatoarele, aşa cum este ALMA din Chile, pot detecta obiecte dificil sau imposibil de observat cu telescoape optice, aşa cum sunt astfel de galaxii în care se formează numeroase noi stele, ce sunt de obicei ascunse după nori groşi de praf şi gaze cosmice. Folosind informaţiilor obţinute prin intermediul observatorului ALMA, cercetătorii au putut calcula masa acestei galaxii.
'Masa totală de gaz şi praf din această galaxie este enormă: de 10 ori mai mare decât masa tuturor stelelor din Calea Lactee. Acest lucru înseamnă că în momentul observaţiei, galaxia MAMBO-9 mai avea rezerve pentru formarea a numeroase noi stele', conform lui Casey. Observaţiile realizate prin sistemul de radiotelescoape ALMA au indicat şi faptul că această galaxie se afla în proces de ciocnire cu o altă formaţiune galactică. Astfel de ciocniri galactice pot, de asemenea, să intensifice procesele de formare de noi stele. Concluziile echipei coordonate de Caitlin Casey au fost publicate în ultimul număr al revistei The Astrophysical Journal. Cercetătorii au precizat că doresc să folosească radio-observatorul ALMA pentru a descoperi şi alte galaxii primordiale, extrem de îndepărtate, care pot oferi indicii despre evoluţia Universului.
'În mod normal, praful (cosmic) este un produs rezultat în urma procesului de moarte stelară. Ne aşteptam (ca MAMBO-9) să aibă de 100 de ori mai multe stele şi foarte puţini nori de praf. Dar MAMBO-9, în momentul în care am observat-o noi, nu îşi formase încă majoritatea stelelor şi dorim să aflăm care este originea acestor nori de gaz şi praf cosmic şi cum s-au putut ei forma în timp atât de scurt după Big Bang', a mai susţinut Caitlin Casey.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.