Materii prime. Aurul ezită, bumbacul, la cel mai scăzut nivel

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
DCBusiness

Săptămâna care a trecut a fost agitație mare pe piața materiilor prime, cu suișuri și coborâșuri surprinzătoare. Aurul, spre exemplu a urcat vertiginos până la jumătatea intervalului, înainte de a pierde tot avansul. 

”A fost o săptămână cu adevărat dificilă, obositoare, pentru că investitorii s-au văzut nevoiți să facă slalom printre declarații referitoare la comerț, speculații privind reducerea dobânzilor de referință și mișcările dolarului”, a explicat Lukman Otunuga, analist la FXTM.

Președintele Rezervei federale, Jerome Powell, a fost audiat în Congres miercuri și joi. Intevenția lui i-a descumpănit pe analiști, surprinși de prudența afișată de șeful FED când a vorbit despre starea economiei, deși ultimele statistici referitoare la rata șomajului ar fi trebuit să-i insufle optimism.

Nu este încă pe picioarele lui

Prin urmare, dolarul, moneda în care sunt tranzacționate numeroase materii prime, precum aurul, s-au depreciat. În cazul metalului galben, scăderea de joi a fost destul de importantă, el pierzând tot ce câștigase în primele trei zile ale săptămânii. ”Este evident că aurul nu și-a regăsit încă forța de odinioară, continuând să fie dependent de dolarul american. Întrebarea care se pune este dacă, la un moment dat, va putea urca suficient pentru a dobândi independență față de toate mișcările din jurul lui”, a comentat Craig Erlam, expert la Oanda.

La London Bullion Market, uncia de aur a fost cotată, vineri seară, la 1.407,87 dolari, față de 1.414,46 dolari de vinerea anterioară.

Zinc și bumbac

Scăderi s-au înregistrat și la alte materii prime. Zincul, spre exemplu, a coborât, marți, la 2.335 dolari/tona, cea mai joasă valoare din septembrie anul trecut, înainte de a reveni pe creștere spre sfârșitul săptămânii. ”Ar putea însemna că temerile legate de aprovizionare au dispărut”, a apreciat Daniel Briesemann, de la Commerzbank.

Citește și Previziunile Saxo Bank. De criză mondială nu scăpăm

În același timp, bumbacul și-a pierdut strălucirea, ajungând, marți, la cel mai mic nivel din ultimii trei ani - 63,08 cenți/livra. ”Piața consideră că stocurile de bumbac din afara Chinei vor spori în cursul recoltei 2019-2020, care începe în luna august. În plus, producția a fost peste așteptări și în sezonul actual. Scăderea a fost una firească”, a spus Michaela Kuhl, tot de la Commerzbank.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7543
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.7671
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7543 RON
GBP flag1 GBP = 6.0152 RON
CHF flag1 CHF = 5.2911 RON
AUD flag1 AUD = 3.0373 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3500 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 447.9253 RON
Monede Crypto
1 BTC = 455158.57RON
1 ETH = 13242.20RON
1 LTC = 603.37RON
1 XRP = 12.14RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17524.73-1.14%
BET-BK3307.92-0.94%
BET-EF956.19-1.09%
BET-FI62166.60-0.08%
BET-NG1279.27-1.06%
BET-TR38644.96-1.14%
BET-TRN37562.78-1.14%
BET-XT1504.71-1.01%
BET-XT-TR3261.84-1.01%
BET-XT-TRN3177.26-1.01%
BETAeRO868.220.64%
BETPlus2585.90-1.13%
RTL39021.87-1.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel