Măsurile de sprijinire a mediului de afaceri, publicate în Monitorul Oficial

Matei Ion |
Data publicării:
Guvernul ia măsuri pentru spijinirea IMM-urilor
Guvernul ia măsuri pentru spijinirea IMM-urilor

Ministerul Finanțelor Publice anunță că ordonanța 29, prin care Guvernul a adoptat mai multe măsuri care vizează susținerea mediului de afaceri în contextul crizei provocate de coronavirus, a fost publicată sâmbătă în Monitorul Oficial.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor Publice, OUG 29/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 230 de sâmbătă.

Actul normativ prevede că nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere pentru obligațiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a ordonanțe de urgență și neachitate până la 30 de zile după încetarea stării de urgență, iar aceste obligații fiscale nu sunt considerate restante.

De asemenea, Ministerul Finanțelor precizează că se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanțelor bugetare, cu excepția executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală. „Măsurile de suspendare a executării silite prin poprire asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești se aplică, prin efectul legii, de către instituțiile de credit sau terții popriți, fără alte formalități din partea organelor fiscale”, se arată în comunicat.

Coronavirus. Firmele și ONG-urile nu trebuie să mai depună anumite documente

Aceste măsurile fiscale încetează în termen de 30 de zile de la încheierea stării de urgență.

Măsurile au fost adoptate în ședința de Guvern de miercuri.

„Având în vedere că Ministerul Finanțelor Publice a lansat un amplu program de garantare și subvenționare a creditelor pentru IMM-uri în scopul de a susține mediul privat și în special sectoarele lovite puternic de criza cauzată de virusul COVID-19, dar și măsura de a rambursa cât mai urgent TVA pentru a asigura fluxul de capital, injecții de capital către companii, iar pentru a beneficia de o rambursare companiile trebuie să aibă o situație fiscală actualizată, s-a decis renunțarea la propunerea de prorogare a termenului de depunere a declarațiilor”, au mai anunțat reprezentanții ministerului.

De asemenea, aceștia asigură contribuabilii că toate cazurile excepționale și argumentate de întârzieri în depunerea declarațiilor vor fi tratate cu toată deschiderea și indulgența prevăzută de lege.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9768
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9767
USD
Azi 4.7319
Diferența -0.0137
Zi precendentă 4.7456
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9768 RON
USD flag1 USD = 4.7319 RON
GBP flag1 GBP = 5.9563 RON
CHF flag1 CHF = 5.3448 RON
AUD flag1 AUD = 3.0728 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3585 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4260 RON
SEK flag1 SEK = 0.4318 RON
XAU flag1 XAU = 400.2435 RON
Monede Crypto
1 BTC = 437027.26RON
1 ETH = 15742.61RON
1 LTC = 438.17RON
1 XRP = 6.53RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.87%
6 luni: 5.92%
12 luni: 5.96%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16985.640.02%
BET-BK3148.910.77%
BET-EF916.02-0.20%
BET-FI60623.351.19%
BET-NG1206.23-0.20%
BET-TR37458.000.02%
BET-TRN36409.010.02%
BET-XT1459.770.16%
BET-XT-TR3164.560.16%
BET-XT-TRN3082.470.16%
BETAeRO909.600.52%
BETPlus2515.390.11%
RTL37727.38-0.02%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel