Măsurile anti-covid în școli, adoptate în ședința de Guvern

Matei Ion |
Data publicării:
Se anchetează de ce bursele școlare nu au ajuns la copii
Se anchetează de ce bursele școlare nu au ajuns la copii

Executivul a adoptat în şedinţa de miercuri o ordonanţă de urgenţă privind instituirea unor măsuri de prevenire a îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2 în unităţile şi instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar, informează Ministerul Educaţiei.

Actul normativ modifică şi completează Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Conform unui comunicat al MEC transmis AGERPRES, prin noile măsuri legislative se urmăreşte asigurarea dreptului la învăţătură şi la sănătate pentru beneficiarii primari ai învăţământului preuniversitar, pentru studenţi şi pentru personalul din sistemul naţional de învăţământ.

*** Astfel, în învăţământul preuniversitar, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice, Consiliul de administraţie al şcolii poate propune, în urma consultării Asociaţiei de părinţi, ca desfăşurarea activităţii didactice care presupune prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor să se realizeze prin intermediul tehnologiei şi a internetului (cu respectarea măsurilor stabilite prin ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei şi Cercetării), precizează comunicatul.

Următorul pas procedural prevede ca propunerea şcolii, avizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean/ Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, să fie înaintată Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă/ Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, în vederea aprobării prin hotărâre. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă/ Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă dispune atât cu privire la perioada de aplicabilitate a măsurilor adoptate, cât şi cu privire la alte măsuri specifice ce trebuie luate de către şcoală, în funcţie de situaţia epidemiologică. Inspectoratele şcolare judeţene/ Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti vor comunica săptămânal Ministerului Educaţiei şi Cercetării măsurile dispuse de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă/ Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.

Reluarea activităţilor didactice, în condiţii de siguranţă sanitară, suspendate în baza acestei proceduri, este decisă prin hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă/ Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, cu avizul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică/ Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti şi cu informarea unităţii de învăţământ preuniversitar, respectiv a Inspectoratului Şcolar Judeţean/ Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, se arată în comunicat.

Cât vrea să cheltuie Guvernul pe tabletele elevilor

Unităţile de învăţământ vor elabora proceduri proprii pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ale participanţilor la activităţile desfăşurate prin intermediul tehnologiei şi a internetului, în baza metodologiei-cadru elaborate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi aprobată prin ordin al ministrului, cu respectarea legislaţiei specifice în vigoare.

Actul normativ aprobat în şedinţa de miercuri mai stabileşte că, în situaţia în care spaţiile existente în unităţile de învăţământ nu sunt suficiente pentru respectarea normelor de siguranţă sanitară, stabilite de autorităţile de resort, inspectoratele şcolare judeţene/ Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti pot solicita autorităţilor administraţiei publice locale să pună la dispoziţia unităţilor de învăţământ preuniversitar alte spaţii adecvate pentru desfăşurarea activităţilor didactice.

În cazul limitării sau suspendării activităţilor didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a beneficiarilor primari ai sistemului de educaţie în unităţile de învăţământ, ca urmare a deciziei autorităţilor competente, Ministerul Educaţiei şi Cercetării poate modifica, prin ordin de ministru, numărul de ore alocat disciplinelor de studiu/ modulelor de pregătire prin planurile-cadru de învăţământ, precum şi ponderea numărului de ore de predare şi evaluare în programa şcolară aprobată.
În situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a beneficiarilor primari ai sistemului de educaţie în unităţile de învăţământ, probele prevăzute de lege, din cadrul etapei I eliminatorii a examenului pentru definitivare în învăţământ, se pot realiza şi prin intermediul tehnologiei şi a internetului, arată MEC.

*** În învăţământul superior, în funcţie de situaţia epidemiologică şi de specificul fiecărei universităţi, în anul universitar 2020 - 2021, în baza autonomiei universitare, cu asumarea răspunderii publice şi cu respectarea calităţii actului didactic, desfăşurarea activităţii didactice ce presupune prezenţa fizică a studenţilor se stabileşte prin hotărâre a Senatului universitar (cu respectarea măsurilor stabilite prin ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi a reglementărilor generale şi sectoriale din Uniunea Europeană privind minimul orelor de practică).

Desfăşurarea activităţilor didactice implică trei paliere:
- prezenţa fizică a studenţilor la toate activităţile didactice;
- prezenţa fizică a studenţilor la anumite activităţi didactice, stabilite conform hotărârii Senatului universitar;
- suspendarea activităţilor didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a studenţilor în instituţiile de învăţământ superior.

Conform MEC, reluarea activităţilor didactice, suspendate conform procedurii de mai sus, în condiţii de siguranţă sanitară, se dispune prin hotărâre a Senatului universitar, după obţinerea avizului Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică/ Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti, care certifică îndeplinirea condiţiilor de siguranţă epidemiologică.

În situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a studenţilor, desfăşurarea activităţilor aferente anului universitar 2020 - 2021, conform legii, a examenelor de finalizare a studiilor de licenţă, de masterat sau a programelor de studii postuniversitare, susţinerea tezelor de doctorat, susţinerea tezelor de abilitare pentru anul universitar 2020 - 2021 se pot realiza şi prin intermediul tehnologiei asistate de calculator şi a internetului, pentru formele de organizare a programelor de studii cu frecvenţă, cu frecvenţă redusă şi la distanţă.

De asemenea, vor fi recunoscute activităţile didactice şi de cercetare prevăzute de lege, precum şi examenele de finalizare a semestrelor şi a studiilor de licenţă şi masterat, susţinerea referatelor şi a tezelor de doctorat, desfăşurate prin intermediul tehnologiei şi a internetului, în anul universitar 2020 - 2021, în cadrul formelor de învăţământ cu frecvenţă şi cu frecvenţă redusă şi la distanţă, mai arată comunicatul citat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 453609.33RON
1 ETH = 15641.20RON
1 LTC = 474.24RON
1 XRP = 10.46RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16728.811.85%
BET-BK3129.311.82%
BET-EF908.631.77%
BET-FI61405.030.28%
BET-NG1207.581.94%
BET-TR36889.841.85%
BET-TRN35856.871.85%
BET-XT1445.541.82%
BET-XT-TR3133.561.82%
BET-XT-TRN3052.281.82%
BETAeRO873.52-0.11%
BETPlus2473.681.81%
RTL37257.541.86%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel