Măsuri pentru susținerea muncitorilor străini din Qatar

DCBusiness Team |
Data publicării:

Qatarul a anunţat că a creat un fond de susţinere destinat ajutorării muncitorilor străini, în special a celor care nu au fost plătiţi de angajatorii lor, scrie presa locală.

Fondul, una dintre ultimele măsuri luate de micul emirat din Golf bogat în resurse de gaz şi unde muncesc circa două milioane de lucrători străini, este menit să le asigure acestora "susţinere şi atenţie, o protecţie a drepturilor lor şi un mediu de lucru sănătos şi sigur", a adăugat sursa citată.

Qatarul, organizator al Campionatului Mondial de fotbal din 2022, se confruntă cu puternice presiuni pentru reformarea legilor sociale. Ţara este frecvent criticată de către ONG-uri pentru condiţiile de lucru ale muncitorilor străini.

Duminică, autorităţile au anunţat abolirea sistemului controversat de autorizare pentru ieşirea din Qatar, care îi obliga pe muncitorii străini să obţină permisiunea angajatorilor pentru a părăsi ţara.

Aceste autorizaţii erau un stâlp al "kafala", un sistem denunţat de ONG-uri ca o practică de sclavie modernă, care le permitea, printre altele, companiilor, să le interzică angajaţilor să schimbe angajatorul sau să părăsească ţara.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0009
Zi precendentă 4.9765
USD
Azi 4.7667
Diferența -0.0177
Zi precendentă 4.7844
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.7667 RON
GBP flag1 GBP = 6.0274 RON
CHF flag1 CHF = 5.2900 RON
AUD flag1 AUD = 2.9665 RON
DKK flag1 DKK = 0.6674 RON
CAD flag1 CAD = 3.3039 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4256 RON
SEK flag1 SEK = 0.4464 RON
XAU flag1 XAU = 440.0993 RON
Monede Crypto
1 BTC = 399322.19RON
1 ETH = 9963.31RON
1 LTC = 489.21RON
1 XRP = 11.22RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17449.85-0.15%
BET-BK3265.38-0.54%
BET-EF949.34-0.13%
BET-FI61972.27-0.25%
BET-NG1265.17-0.14%
BET-TR38479.83-0.15%
BET-TRN37402.28-0.15%
BET-XT1495.86-0.15%
BET-XT-TR3242.65-0.15%
BET-XT-TRN3158.58-0.15%
BETAeRO862.23-1.15%
BETPlus2573.06-0.17%
RTL38830.75-0.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel